A început să practice tenisul de masă la vârsta de cinci ani, iar acum face furori în Europa! Elena Zaharia are 15 ani şi este multiplă campioană europeană de juniori.
Elena Zaharia s-a îndrăgostit de tenisul de masă încă din copilărie. Ea îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care folosea clame de păr şi nasturi în loc de mingiile de tenis de masă.
“Sora mea, care practica şi ea acest sport, m-a adus prima dată în sală. O vedeam pe ea cum câştiga tot felul de medalii şi îmi doream şi eu. Când eram mica, voiam să mă joc cu tot mai multe chestii, să le simt pe paletă. Mă ajutau clamele şi nasturii.” – Elena Zaharia, multiplă campioană europeană de juniori la tenis de masă.
Multiplă campioană europeană de juniori, Elena Zaharia preţuieşte mult medalia de bronz cucerită alături de Eliza Samara la Campionatele Naţionale.
“Este foarte frumos să joc dublu cu Eliza Samara, doar că sunt foarte emoţionată mereu, pentru ca ea e super, e de şapte ori campioană europeană, e ceva! Ea e un model pentru mine, suntem amândouă constănţence şi de când eram mică o tot vedeam în sală” – Elena Zaharia, multiplă campioană europeană de juniori la tenis de masă.
Aflată în primul an de juniorat, Elena Zaharia are obiective mari.
“Visul meu este să cuceresc o medalie la Campionatele Mondiale la individual şi la Jocurile Olimpice. Există presiune şi la vârsta asta, dar mereu încerc să ma mobilizez, să uit că se uită toată lumea la mine, să-mi văd de masă şi de joc şi să ajung la rezultatul pe care îl vreau” – Elena Zaharia, multiplă campioană europeană de juniori la tenis de masă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: elena zaharia, tenis de masa, romania