Clubul Norwich City, clasat pe ultimul loc în Premier League, a anunţat numirea tehnicianului Dean Smith la conducerea tehnică a echipei.
El a semnat un contract pe doi ani şi jumătate şi îl înlocuieşte pe germanul Daniel Farke, demis la 7 noiembrie, după primul succes al formaţiei în 11 etape.
La rândul său, Dean Smith, 50 de ani, a fost dat afară de la Aston Villa, a doua zi după demiterea lui Farke şi după a cincea înfrângere suferită în Premier League.
El a mai pregătit echipele Walsall şi Brentford. Smith era în funcţie la Aston Villa din octombrie 2018.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu Dean Smith pe bancă, Villa a promovat în Premier League la finalul sezonului 2018/2019, iar în 2020 formaţia a ajuns până în finala Cupei Ligii.
La finalul sezonului trecut, echipa a termiant pe locul 11 în clasamentul Premier League. În actuala ediţie a campionatului, în care l-a pierdut pe Jack Grealish, transferat la Manchester City, Villa a înregistrat doar trei victorii şi un egal în 11 etape, fiind pe locul 16, cu zece puncte, la două puncte de Burnley, de pe locul 18, retrogradabil.
Norwich ocupă locul 20, cu cinci puncte, la cinci puncte de Watford, de pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în prima ligă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: norwich, antrenor, dean smith