Gigi Becali este din nou acţionar majoritar la FCSB! După doar 10 luni de la retragerea totală din conducerea clubului roş-albastru, Becali s-a întors la putere.
Acesta s-a retras, în aprilie 2018, după ce Răzvan Burleanu a câştigat un nou mandat la preşedinţia FRF. "M-am retras. La 4 jumate dimineaţa am trimis adresa la club, iar clubul va informa Liga. Eu nu accept să fiu la mâna lui Burleanu şi la Comisiile la care dă el comandă. Nu mă vreau să mai fiu", spunea atunci patronul vicecampioanei.
În urmă cu câteva zile, Becali a decis să fie din nou acţionar majoritar al clubului şi-a preluat toate acţiunile de la restul partenerilor. Până acum Constantin Geambazi avea 56 la sută din acţiuni, Vasile Geambazi, 37%, Tomaida Bădescu, 4%, iar Marius Ianuli, 3%.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform patronului, în acest moment, acesta deţine acum 99,9% din acţiuni, 0,01 fiind la un nepot, pentru că e necesar să existe doi acţionari într-o societate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, patron, fcsb, actionariat, steaua