Transmisiile pe ecranele gigant la meciurile Cupei Mondiale de fotbal din Rusia vor fi strict încadrate şi nu vor fi autorizate în spaţiul public fără măsuri de securitate draconice, din cauza ameninţării teroriste, a anunţat, marţi, ministrul francez de Interne, citat de AFP.
"Vă cer să atrageţi atenţia aleşilor locali asupra faptului că zonele 'marilor ecrane' nu vor putea în niciun caz să fie organizate în spaţiul public deschis", a precizat Gerard Collomb, într-o telegramă adresată marţi prefecţilor şi şefilor poliţiei şi jandarmeriei.
"În contextul ameninţării teroriste actuale, prescripţiile care au prevalat la Campionatul European de fotbal vor trebui să fie din nou aplicate cu aceeaşi exigenţă", a mai subliniat ministrul.
În anul 2016, transmisia meciurilor de la EURO în spaţiile publice nesecurizate a fost interzisă şi doar 10 fan-zone din oraşele gazdă în Franţa şi-au găzduit suporterii în "exterior".
Cupa Mondială de fotbal se va desfăşura în perioada 14 iunie - 15 iulie în Rusia.
Pe data de 12 mai, Hamzat Azimov, un francez de origine cecenă, a ucis cu un cuţit un trecător de 29 de ani şi a rănit alte cinci persoane la Paris.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: paris, franta, meciuri, ecrane, fani, suporteri