You are here:

Decizie fără precedent în fotbalul feminin spaniol după "scandalul Rubiales"

Decizie fără precedent în fotbalul feminin spaniol după "scandalul Rubiales"
Comentarii

Sindicatele jucătoarelor din campionatul profesionist de fotbal feminin din Spania au anunţat, vineri, grevă pentru primele două etape, în lipsa unui acord cu Liga cu privire la condiţiile lor, în special cele salariale, relatează AFP.

"După mai mult de un an de negocieri şi în lipsa unui acord (...) sindicatele au fost nevoite să anunţe două etape de grevă", a precizat sindicatul jucătoarelor AFE într-un comunicat.

Acest anunţ intervine la aproape două săptămâni după ce naţionala Spaniei a câştigat Cupa Mondială de fotbal feminin, la 20 august. Titlul a fost umbrit de scandalul privind sărutul forţat al lui Luis Rubiales, şeful fotbalului spaniol, asupra jucătoarei Jennifer Hermoso, în timpul festivităţilor.

AFE şi alte organizaţii care reprezintă jucătoare denunţă "blocajul negocierilor" cu Liga F, liga profesionistă feminină. Aceste negocieri se referă la o îmbunătăţire a condiţiilor salariale pentru a reduce, potrivit sindicatelor, diferenţele salariale existente.

Potrivit presei, ele vizează, de asemenea, probleme de formare şi echilibru între obligaţiile sportive şi viaţa de familie.

În cazul în care nu se va ajunge la un acord în următoarele zile între jucătoare şi Liga F, primele două etape, programate pentru 8-10 şi 15-17 septembrie, vor fi amânate.

În sezonul trecut, prima rundă a trebuit să fie amânată din cauza unei greve a arbitrilor, care au obţinut în cele din urmă o creştere a salariului lor şi crearea unui fond pentru finanţarea pensiilor lor.

Afla mai multe despre: spaniafotbal feminingreva 

viewscnt
Articole similare