WTA îi amenda anul trecut pe organizatorii turneului de la Madrid după ce Ilie Năstase era prezent pe teren la festivitatea de premiere pentru acordarea trofeului Simonei Halep.
Pentru a răzbuna această decizie, Ion Ţiriac a înlocuit în acest an trofeul acordat câştigătoarei de pe tabloul feminin. Kvitova nu s-a mai bucurat de trofeul din aur şi diamante, pe care toate predecesoarele sale l-au primit, ci de un trofeu mult mai puţin preţios.
În semn de solidaritate cu prietenul său, Ţiriac a luat decizia încă de anul trecut, dar ea fost pusă în aplicare în premieră după ce Kvitova a trecut sâmbătă de Bertens cu 7-6, 4-6, 6-3: „Ca urmare a comentariilor publice agresive ale WTA în legătură cu acordarea Trofeului Madrid în acest an, în prezenţa domnului Ilie Năstase, vă informez prin prezenta că am decis să retrag acordarea trofeului meu la competiţia feminină. Fac referire la trofeul din aur şi diamante şi la replicile din argint masiv, acestea nu vor mai fi acordate câştigătoarelor competiţiilor feminine de la Madrid. Acest trofeu este un simbol oferit de mine personal câştigătorului turneului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
WTA nu este împuternicită să-mi cenzureze libertatea de a face o invitaţie specială la acordarea trofeului. De-a lungul timpului, am fost onorat că au acceptat invitaţia mea la festivitate Regina Spaniei, Prinţul Moştenitor al Spaniei, Primarul Madridului. În acest an, invitaţia mea a fost acceptată de domnul Ilie Năstase. Am fost informat că WTA l-a amendat pe proprietarul turneului pentru că a permis invitatului meu să participe pe teren la festivitatea de premiere. Din nou, consider acest comportament al WTA drept consecvent agresiv, în afara competenţei WTA", a transmis Ion Ţiriac într-un comunicat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ion tiriac, ilie nastase, petra kvitova, madrid, wta