Leicester City a fost eliminată din Europa League, în urma înfrângerii 2-3 suferită pe terenul lui Napoli.
Dintr-o grupă neaşteptat de strânsă, din care au mai făcut parte Legia Varşovia şi Leciester City, Napoi şi Spartak Moscova au reuşit să se califice în primăvara Europa League.
Cele două formaţii au încheiat la egalitate de puncte 10, în timp ce Leicester a terminat la două lungimi în spate, calificându-se în primăvara Conference League.
Deşi au pierdut ultimul meci, cu Napoli, scor 2-3, nu acela a fost rezultatul fatal pentru ”vulpi”, întrucât italienii se află într-o formă senzaţională, ocupând locul doi în Serie A.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul ce a costat-o cu adevărat pe campioana surpriză din premier League din 2016 a fost deplasarea cu Legia Varşovia, din a doua etapă a grupelor, când englezii au fost răpuşi cu 0-1.
În Polonia, echipa lui Brendan Rodgers era favorită la victorie, dar nu a reuşit să bage mingea în poartă, astfel că echipa sa va juca acum în play-off-ul pentru optimile Conference League.
În urma meciului cu Napoli, Brendan Rodgers a vorbit despre înfrângerea suferită şi aspectele jocului echipei sale care l-au dezamăgit.
Întrebat despre calificarea în Conference League, antrenorul nord-irlandez a recunoscut că ”nu prea ştie” ce este competiţie, dar că va afla.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Declaraţia de necrezut a antrenorului lui Leicester după ce echipa sa a ”căzut” în Conference League
”Eram concentrat pe Europa League, să câştigăm grupa, sau să obţinem măcar locul secund. Cu tot respectul pentru acea competiţie, nu prea ştiu ce este. Dar sunt sigur că voi afla curând.
A fost un program mai încărcat în acest sezon şi am jucat diverse sisteme diferite. Echipa adversă ar putea să folosească orice formaţie, este responsabilitatea mea să găsesc soluţii.
În seara aceasta, am fost buni ofensiv, dar nu foarte solizi defensiv. Le-am spus fotbaliştilor (n.r. la pauză), trebuie să închidem spaţiile şi să facem partea murdară a jocului.
Trebuie să fim mai agresivi, nu am făcut lucrurile de bază cum trebuie”, a declarat Brendan Rodgers, conform metro.co.uk.
- Citește și
- Rezultatele românilor în Europa League şi Conference League. Ce au făcut Rangers, PAOK, Slavia Praga sau Galatasaray
- Două scoruri incredibile în grupa României! Suedia ne dă fiori, Norvegia, nemiloasă. Ce înseamnă pentru naţionala lui Adi Vasile
- Adi Mutu, noul selecţioner? Ce spune conducerea lui CFR Cluj despre Dan Petrescu la naţională | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: leicester city