Laporta a oferit declaraţii după ce Lionel Messi a fost prezentat oficial la PSG.
Preşedintele catalanilor este de părere că a făcut alegerea corectă când a decis să nu mai semneze cu Lionel Messi şi consideră că aceasta era singura soluţie prin care putea salva clubul de la faliment.
”Sunt convins că am luat decizia corectă!”
”Tot ce vreau să-i transmit lui Messi este că vom avea o recunoştinţă eternă pentru el. A fost o poveste de dragoste de între Messi şi Barca. A fost o relaţie de mulţi ani care s-a deteriorat pe parcurs... Aceasta este legea vieţii. Aveam un proiect pe doi ani cu Messi. A fost structurat într-un fel, apoi în altul, însă nu se potrivea. Messi este cel mai bun jucător din lume şi are aspiraţiile sale, ceea ce e normal. A avut şi oferte, după cum s-a văzut, la cluburi dispuse să plătească sume importante.
Am stări contradictorii, ca toţi fanii Barcelonei. Aş fi preferat să-l văd la Barca, deşi sunt convins că am luat decizia corectă, deoarece societatea pe care o reprezint este mai presus de toate. Situaţia este dramatică. Dacă s-ar fi întâmplat mai târziu, am fi avut încă unul sau doi ani de Messi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Senzaţii? Am senzaţia că s-a făcut ce trebuia. Când mă gândesc la Messi, îi vreau binele şi l-am văzut fericit când a fost prezentat la PSG. Merită ce e mai bun pentru el şi pentru familia lui”, a spus Laporta, luni dimineaţă, într-o conferinţă de presă, potrivit Mundo Deportivo.
De asemenea, Laporta a susţinut că situaţia clubului este dramatică, iar datoria Barcelonei este de 1.350 de milioane de euro.
”Situaţia clubului este dramatică, datoria este de 1.350 de milioane de euro!”
”Situaţia clubului este dramatică, datoria este de 1.350 de milioane de euro. Întreaga masă salarială sportivă se ridică la 617 milioane de euro, adică 103% din veniturile totale ale clubului”, a mai spus Laporta.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: laporta-barcelona-messi