You are here:

Denis Alibec a comentat oferta venită din partea unei echipe fruntaşe din play-off: "Aş fi nebun să mă gândesc"

Denis Alibec a comentat oferta venită din partea unei echipe fruntaşe din play-off: "Aş fi nebun să mă gândesc"

Farul Constanța

Comentarii

Denis Alibec (34 de ani) se află în ultimele sale luni de contract la Farul Constanţa.

Atacantul ajuns în ultimele sale sezoane ale carierei sale are un singur obiectiv rămas alături de Farul, pe acest final de sezon, evitarea zonei locurilor de baraj.

"Marinarii" nu au avut vreun cuvânt de spus în Gruia, la semifinala de Cupă disputată împotriva celor de la CFR Cluj. 4-1 a fost scorul în favoarea ardelenilor, la Cluj-Napoca. Alibec a fost unicul marcator al constănţenilor la partida din penultimul act al competiţiei.

Alibec a prefaţat următorul meci al constănţenilor, deplasarea de pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, un nou test greu pentru trupa lui Gică Hagi.

"Şeptarul" celor de la Farul speră ca toţi coechipierii săi să reuşească să se ridice la nivelul reprizei secunde din meciul cu Sepsi. Atunci, Farul marca de patru ori împotriva echipei lui Dorinel Munteanu.

Denis Alibec: "Nimănui nu-i place să joace la retrogradare"

"Va fi un meci greu, dar cred că mereu am jucat bine acolo. Trebuie să reuşim să ne impunem posesia, să controlăm noi meciul, doar aşa putem câştiga.

Avem nevoie de cele trei puncte, sunt vitale pentru noi şi trebuie să luăm fiecare meci în parte ca pe o finală. Trebuie să uităm acel meci, ne-au dominat total, nu am avut nicio şansă, trebuie să ne aducem aminte ce am făcut bine la Sepsi şi să repetăm meciul de acolo, cel puţin a doua repriză.

A fost ciudat la început, dar ne-am obişnuit deja, trebuie să o facem, chiar dacă nu ne place, cred că nimănui nu îi place să joace la retrogradare, dar trebuie să arătăm că suntem bărbaţi, trebuie să luptăm pentru Farul şi împreună putem să scăpăm.

Pentru noi, barajul nu este o opţiune! Nu ne dorim acest lucru. Vrem să câştigăm cel puţin două din ultimele patru meciuri şi să ieşim de acolo. Cred că ambiţia va face diferenţa pe acest final, pentru că fotbal ştim toţi. Nici tactic nu va mai conta, ci dacă vom da totul pe teren.", a declarat Denis Alibec, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Petrolul.

Întrebat despre interesul venit din partea celor de la Universitatea Craiova, Alibec se gândeşte strict la obiectivul salvării de la retrogradare a echipei sale, Farul.

"Nu mă gândesc acum. Sunt aici acum, important este să ne salvăm şi să ne batem pentru locul de Europa. Aş fi nebun să mă gândesc la oferte sau să vorbesc cu cineva. Chiar nu am vorbit deloc cu el, am vorbit doar despre ce trebuie să facem ca să salvăm Farul", a mai spus Alibec.

Afla mai multe despre: denis alibecfaruluniversitatea craiovasuperligaplay-off 

viewscnt
Articole similare