Farul a remizat cu Unirea Slobozia, 1-1, în etapa a treia din play-out-ul Superligii, iar ”marinarii” lui Gică Hagi au intrat în hora retrogradării.
Farul a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie în campionat, iar campioana României din 2023 este pe antepenultimul loc, cu 20 de puncte, patru peste Buzău şi Slobozia, echipe ce se află pe poziţii direct retrogradabile.
În acest context, singurul obiectiv plauzibil pentru trupa lui Gică Hagi este evitarea retrogradării, un scenariu ce părea de necrezut în urmă cu doi ani, când alb-albaştrii au câştigat primul titlu din istoria clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După jocul cu Slobozia, Denis Alibec şi-a făcut autocritica, fără a-i uita pe coechipierii săi, şi a recunoscut că în vestiar s-a instalat o stare de teamă în ceea ce priveşte evitarea retrogradării.
Alibec, discurs tranşant, după Farul - Slobozia: ”Ne este frică de retrogradare”
”Doar împreună putem să ne scoatem. Nu mi-am făcut datoria, nimeni nu şi-a făcut-o, am ratat şi eu două ocazii. Trebuie să ducem echipa asta în spate şi să îi ajutăm pe cei mici să crească alături de noi.
Părerea mea este că intrăm timoraţi în teren, cu frică şi nu ne arătăm valoarea. Echipa asta merită mai mult şi cred că o putem scoate la cap.
(n.r. Vă e frică de retrogradare?) Da, ne e frică”, a spus Denis Alibec, după Farul - Slobozia 1-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.