You are here:

Denis Mihai a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de lupte U23

Denis Mihai a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de lupte U23

Alte sporturi

Comentarii

Sportivul român Denis Mihai a câştigat, marţi, medalia de aur la Campionatele Europene de lupte U23, desfăşurate în Sala Polivalentă din Bucureşti.

  • Denis Florin Mihai l-a învins în ultimul act pe armeanul Karapet Manvelian, la categoria 55 kg, lupte greco-romane.

Aur pentru Denis Florin Mihai, la Campionatele Europene U23 de lupte

Luni, Mihai trecuse în sferturi pe moldoveanul Leonid Moroz, iar în semifinale s-a impus în faţa ucraineanului Eduard Strilciuk.

În recalificările cat. 87, Patrik Iulian Gordan a fost învins de armeanul Hovhanes Harutiunian, iar la cat. 130 kg, Gean Ali a pierdut în recalificări în faţa azerului Sarhan Mamadov, anunţă agerpres.ro.

La cat. 60 kg, Adrian Daniel Anton a fost învins, la debutul său, în sferturi, de georgianul Dimitri Hacidze, iar Iosif Alexandru Ionescu a cedat în preliminariile cat. 67 kg în faţa lituanianului Adomas Grigaliunas.

În limitele cat. 72 kg, Igor Andrei Botez a fost învins în optimi de azerul Gurban Gurbanov şi va evolua în recalificări, unde îl va avea ca adversar pe croatul Luka Malobabic..

Vasile Daniel Cojoc a pierdut în optimile de finală ale cat. 82 kg în faţa grecului Ilias Pagkalidis, iar Ionuţ Florin Cristinel Goşa a fost învins în optimile cat. 97 kg de ucraineanul Oleksandr Evdokimov.

  • România participă cu 30 de luptători la competiţie, câte zece la fiecare stil (lupte greco-romane, libere şi feminine)

Anul trecut, delegaţia României a încheiat Campionatele Europene de lupte Under-23 de la Plovdiv cu cinci medalii, aurul câştigat de Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg), argintul cucerit de Amina Roxana Capezan (cat. 65 kg), Maria Larisa Niţu (cat. 72 kg) şi Krisztian Biro (cat. 74 kg, lupte libere) şi bronzul obţinut de Denis Florin Mihai (cat. 55 kg, greco-romane).

Afla mai multe despre: denis mihaigreco romane 

viewscnt
Articole similare