You are here:

Dennis Man, în vizorul lui Paolo Maldini! De ce ar depinde transferul românului la AC Milan

Dennis Man, în vizorul lui Paolo Maldini! De ce ar depinde transferul românului la AC Milan

Stranieri

Comentarii

Dennis Man a retrogradat cu Parma în Serie B, dar fostul jucător de la FCSB ar putea evolua în sezonul următor tot în primul eşalon din Italia.

AC Milan s-a calificat în grupele UEFA Champions League, iar clubul încearcă să îşi consolideze departamentul ofensiv după ce mutarea lui Olivier Giroud este aproape gata, iar Brahim Diaz s-a întors la club. 

Maldini încearcă să aducă jucători noi în benzi şi are nevoie de un fotbalist care poate evolua atât în partea stângă, cât şi în partea dreaptă, oferindu-i lui Pioli mai multe opţiuni în atac.

Man poate ajunge la AC Milan

Milan îl urmăreşte deja de la Parma pe fundaşul Giuseppe Pezzella, iar acum echipa lui Zlatan ar fi pus ochii pe românul Dennis Man, potrivit milanlive.it. Românul poate evolua în ambele benzi şi ar fi exact jucătorul pe care AC Milan l-ar căuta. 

De ce ar depinde transferul lui Man la AC Milan

Totuşi, fostul marcator de la FCSB ar putea ajuge din nou în Serie A, doar dacă Milan ar vinde un alt jucător care evoluează în bandă. Primul fotbalist care ar fi pe lista de plecări este Jens-Petter Hauge, un tânăr norvegian foarte apreciat de rossoneri. Chiar şi aşa, nevoia de a câştiga bani i-ar putea determina pe italieni să îl vândă pe puştiul nordic. AC Milan îl evaluează la 12 milioane de euro, iar dacă ar veni o ofertă concretă, acesta ar putea pleca de la echipă după doar un an. 

De asemenea, vânzarea lui Samu Castillejo, un alt jucător de bandă, care a fost folosit puţin de Pioli, ar putea deschide uşile pentru Man. Potrivit Tuttosport, fotbalistul român se află se află în vizorul lui Maldini şi al echipei AC Milan.  

Man a marcat de două ori şi a livrat o pasă de gol în 697 de minute jucate în 14 meciuri de Serie A.

Afla mai multe despre: dennis man-ac milan-parma-seria a 

viewscnt
Articole similare