Dennis Man este pe val la Parma. A contribuit din plin la debutul cu dreptul al celor de la Parma în Serie B.
Parma a trecut, pe teren propriu, de Feralpisalo, scor 2-0, în prima etapă a noului sezon din Serie B.
Dennis Man a fost titular şi şi-a adus contribuţia la această primă victorie reuşită de ”cruciaţi”.
A oferit de pasă decisivă la golul al doilea, cel marcat de Adrian Bernabe, în minutul66.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima reuşită a fost semnată de Adrian Benedyczak, în minutul 37, din penalty.
Dennis Man nu se mai opreşte. Reacţia italienilor după un nou joc solid făcut de român la Parma
Internaţionalul român a fost pe teren timp de 76 de minute, atunci când i-a lăsat locul lui Cristian Ansaldi.
La finalul meciului, presa din Italia a reacţionat după prestaţia făcută de fotbalistul român.
”În startul partidei, a ratat inexplicabil o ocazie uriaşă, singur cu portarul Pizzignacco, provocând rumoare pe ‘Tardini’.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A crescut odată cu trecerea minutelor, creând numeroase breşe în defensiva adversă.
Când se lansează cu mingea la picior destramă apărarea oaspeţilor. S-a mişcat perfect la acţiunea celui de-al doilea gol, servind o pasă decisivă pentru Bernabe.
Fără îndoială, a fost cel mai periculos şi mai inspirat din atacul Parmei”, au scris cei de la parmalive.com.
Celălalt internaţional român de la Parma, Valentin Mihăilă, a fost rezervă, dar a intrat în minutul 71, în locul marcatorului primului gol.
Dennis Man a marcat deja pentru Parma în noul sezon competiţional, în Cupa Italiei.
- Citește și
- Gigi Becali lasă încă un fotbalist important să plece! Câţi bani a cerut: "Nu e jucător pe care să-l dai în pierdere"
- OUT de la Rapid! Va pleca şi va fi pregătit de un fost antrenor al FCSB-ului
- Câţi bani va câştiga Andrei Cordea în Arabia. Gigi Becali, anunţ triumfător: ”Am mai făcut un milionar în fotbal”
Afla mai multe despre: dennis man, parma, serie b