You are here:

Deşi are doar 53 de ani, Răzvan Lucescu deja se gândeşte la retragerea din activitate: ”De multe ori îmi spun că trebuie să renunţ la fotbal”

Deşi are doar 53 de ani, Răzvan Lucescu deja se gândeşte la retragerea din activitate: ”De multe ori îmi spun că trebuie să renunţ la fotbal”

Fotbal

Comentarii

Răzvan Lucescu (53 de ani) nu vrea să calce pe urmele tatălui şi să devină cel mai tânăr antrenor din lume, ci chiar din contră. Tehnicianul lui PAOK a dezvăluit că deja se gândeşte să se retragă din activitate în câţiva ani.

Răzvan Lucescu a făcut primii paşi în antrenorat pe când avea doar 35 de ani, la doar un an după încheierea carierei de jucător.

Prima echipă pregătită de fostul portar a fost chiar echipa sa de suflet, Rapid, pe care a preluat-o în 2004 şi a condus-o către două triumfuri în Cupa României, în 2006 şi 2007.

Apoi, Lucescu jr. a mai trecut pe la Braşov şi naţionala României înainte de a se întoarce în Giuleşti, nemaiavând acelaşi succes şi în al doilea mandat.

Tehnicianul de 53 de ani le-a mai pregătit pe Al Jaish (Qatar), Petrolul Ploieşti, Skoda Xhanti (Grecia), PAOK (Grecia), de două ori, şi Al Hilal, iar după 18 ani de antrenorat deja se gândeşte la retragere.

Răzvan Lucescu a dezvăluit că meseria sa îl consumă excesiv de multe ori, motiv pentru care ia în calcul să îşi încheie activitatea în trei-patru ani, nu să o ia pe urmele tatălui.

Deşi are doar 53 de ani, Răzvan Lucescu deja se gândeşte la retragerea din activitate

Am trecut prin toate experienţele ca antrenor. Am fost şi în lupta pentru campionat, şi la retrogradare. Am lucrat şi în liga secundă, am promovat.

Am muncit la o echipă de nivel mediu, precum Xanthi, dar cu un patron foarte corect, am jucat acolo play-off şi am disputat prima finală de Cupă din istoria clubului.

În ultimii ani am tras doar la titlu, am cucerit Champions League în Asia, am mers la Cupa Mondială a cluburilor. Am stat mereu sub presiunea de a câştiga fiecare meci, dacă faci un egal e considerat un reper negativ.

Fiind acolo, sus, te obişnuieşti cu această experienţă. Şi din cauza asta m-am întors la PAOK. Dacă mă duceam în altă parte, ar fi trebuit să accept o zonă de mijloc sau de jos.

Să intru în altă lume. Acum am vrut altceva şi satisfacţiile sunt mari. (n.r. cum te reîncarci însă după un asemenea consum serios?) Am un ajutor imens din partea staffului.

E apoi pasiunea pentru fotbal. Am un bun simţ al responsabilităţii, iar asta mă obligă în momentele dificile să mă trezesc, să mă dau jos din pat şi atunci când îţi vine să zici <<gata>>.

După ce pierd un meci, mă doare carnea, corpul timp de trei zile. E ceva cumplit. O chestie de o mare intensitate negativă şi de multe ori îmi spun că trebuie să renunţ la fotbal în trei-patru ani.

Nu e doar un moft. (n.r. chiar te gândeşti să te opreşti în trei-patru ani?) Nu ştiu ce va fi atunci. Dar aşa gândesc acum”, a declarat Răzvan Lucescu, pentru Playsport.

Afla mai multe despre: răzvan lucescu 

viewscnt
Articole similare