You are here:

Dezastru pe linie | Maria Şarapova, eliminată din primul tur la Indian Wells

Dezastru pe linie | Maria Şarapova, eliminată din primul tur la Indian Wells

Tenis

Comentarii

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, fostă numărul unu mondial, a fost eliminată din primul tur al turneului WTA de la Indian Wells (California), fiind învinsă în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de japoneza Naomi Osaka, într-o partidă disputată miercuri.

Aceasta este a doua competiţie consecutivă pe care Şarapova o părăseşte după un singur meci. Rusoaica nu a mai evoluat la Indian Well din 2015, ratând ediţia din 2016 din cauza unei accidentări la mână, în timp ce anul trecut a lipsit ca urmare a suspendării pentru dopaj cu meldonium, primită din partea Federaţiei internaţionale de tenis.

Osaka (20 ani), ocupanta locului 44 în ierarhia mondială, o va avea ca adversară în turul secund pe poloneza Agnieszka Radwanska (nr. 32 WTA).

Tot miercuri a părăsit turneul de la Indian Wells şi canadianca Eugenie Bouschard, fostă nr. 5 mondial, care s-a înclinat în două seturi, 3-6, 4-6, în faţa americancei Sachia Vickery, ocupanta locului 100 în clasamentul WTA.

Bouchard, a cărei carieră se află pe o pantă descendentă, ajungând în prezent pe locul 116 WTA, a beneficiat de o invitaţie (wildcard) din partea organizatorilor, pentru a putea intra pe tabloul principal. Canadianca, în vârstă de 24 ani, rămâne însă foarte populară graţie prezenţei sale pe reţelele de socializare şi a recentelor fotografii publicate în ediţia "Costume de baie" a revistei Sports Illustrated.
 

Afla mai multe despre: maria şarapovateniseliminare 

viewscnt
Articole similare