Daniel Benzar, care a fost considerat o mare speranţă a FCSB-ului, a fost dat afară de penultima clasată din Liga 2.
Ajuns la 25 de ani, Daniel Benzar - fratele lui Romario Benzar - a fost considerat un jucător care putea spera la o carieră interesantă.
Cu o tehnică peste medie, el a fost transferat de academia FCSB-ului de la LPS Banat. Însă traseul carierei sale a fost cu totul altul decât aşteptările.
Daniel Benzar a ajuns să fie dat afară de la Poli Timişoara, penultimul loc în Liga 2
Ultimii doi ani au fost dezastruoşi pentru Daniel Benzar. Mijlocaşul ofensiv a semnat în vara lui 2021 cu Poli Timişoara, după ce se despărţise de Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În februarie 2022, el a fost dat afară de la echipa de pe Bega. A stat şase luni pe margine şi, la începutul acestui sezon, a semnat din nou cu Poli Timişoara.
Acum, a ajuns din nou să fie dat afară. Poli Timişoara a anunţat că s-a despărţit de mijlocaşul de 25 de ani.
”Am reziliat cu Benzar, pentru că era accidentat”, a spus Paul Codrea - antrenorul lui Poli Timişoara - citat de Liga2.ro.
Daniel Benzar a fost o mare speranţă a FCSB-ului, unde a reuşit 6 goluri în 16 apariţii. El a tot fost împrumutat la echipe precum Academica Clinceni, FC Voluntari sau Dunărea Călăraşi, însă, în 2019, a fost lăsat liber de contract.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A jucat încă un sezon la FC Voluntari, iar în vara lui 2020 a semnat cu Rapid, unde a bifat însă doar 10 apariţii.
Poli Timişoara este aproape de retrogradarea în Liga 3
La începutul acestui an, la Poli Timişoara au venit pe diferite funcţii Costel Pantilimon (manager general), Paul Codrea (antrenor principal) şi Iosif Rotariu (şef al departamentului de scouting).
Ei au fost printre cei mai importanţi jucători din istoria Timişoarei şi au venit cu speranţa că vor reuşi să resusciteze echipa. Sunt însă departe de ţintă.
Poli Timişoara ocupă ultimul loc în grupa A din play-out-ul Ligii 2 şi diferenţa faţă de ultima clasată este de patru puncte.
Bănăţenii încă speră la salvare, dar şansele sunt destul de mici. Mai ales că, în ultima perioadă, de la Poli Timişoara au plecat mai mulţi jucători.
”Cu siguranţă eu mai sper, chiar dacă mai e speranţa aceea mică. Toată lumea vorbeşte de jucătorii din academie, dar puţini au jucat. Ne dorim să joace cât mai mulţi”, a a mai spus Paul Codrea.
- Citește și
- Charalambous, reacţie tranşantă când a fost întrebat dacă are libertate din partea lui Becali: "Altfel nu mai eram aici". Cum a decurs întâlnirea cu patronul FCSB-ului
- Un nou caz revoltător. A jucat la naţionala României, dar acum ia în calcul să boicoteze convocarea: "Am vorbit cu tatăl băiatului, să uite de naţionalele României" | EXCLUSIV
- Reacţia liderului galeriei Rapidului despre bannerul în care Hagi şi Popescu au fost înjuraţi. Ce spune ”Bocciu”. EXCLUSIV
Afla mai multe despre: benzar