You are here:

"Dezgustător, insultător şi inacceptabil!" Reacţie dură a Kremlinului după ultimul atac al Angliei. Ce a putut declara ministrul de externe

"Dezgustător, insultător şi inacceptabil!" Reacţie dură a Kremlinului după ultimul atac al Angliei. Ce a putut declara ministrul de externe

Cupa Mondială

Comentarii

Kremlinul denunţă declaraţii ”dezgustătoare” ale lui Johnson, care a comparat CM-2018 cu JO-1936 din timpul lui Hitler

Kremlinul a denunţat joi declaraţii ”dezgustătoare, insultătoare şi inacceptabile” ale ministrului britanic de Externe Boris Johnson, care a comparat Cupa Mondială de fotbal din Rusia cu Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 organizate în timpul lui Adolf Hitler, relatează AFP.

”Este vorba despre o declaraţie complet dezgustătoare. Ea nu se cuvine din partea unui ministru de Externe, indiferent din ce ţară. Ea este insultătoare şi inacceptabilă”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În plină criză diplomatică cu Rusia, Boris Johnson a considerat ”just” să compare Cupa Mondială de Fotbal din 2018, prevăzută în această vară în Rusia, cu Jocurile Olimpice de la Berlin, organizate cu trei ani înainte ca Adolf Hitler să pornească la al Doilea Războiul Mondial.

El a apreciat totodată că preşedintele rus Vladimir Putin va folosi Cupa Mondială pentru ”a se glorifica”.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a apreciat deja, miercuri, că asmenea paralele sunt ”inadmisibile şi nedemne de un şef al diplomaţiei dintr-un stat european”.

Relaţiile între Rusia şi Occident traversează o criză fără precedent de la Războiul Rece, după otrăvirea cu un agent toxic pe 4 martie, în Anglia, a fostului spion rus Serghei Skripal şi fiicei sale, spitalizaţi în stare gravă.

Londra a desemnat Moscova ”vinovată” de această otrăvire, a expulzat 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic şi a anunţat o suspendare a relaţiilor bilaterale.

Rusia, care îşi clamează nevinovăţia şi acuză Londra că ”nu vrea să audă răspunsuri”, a ordonat ca represalii expulzare a 23 de diplomaţi britanici şi încetarea activităţilor British Council pe teritoriul său.

Constatăm în continuare refuzul Marii Britanii de a coopera în mod veritabil în vederea rezolvării acestui incident şi în vederea stabilirii cui se află cu adevărat în spatele” acestei otrăviri, a subliniat Peskov joi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a acuzat din nou Londra că ”refuză să furnizeze orice informaţii” Moscovei în acest caz şi că îşi bazează acuzaţiile pe ”absolut nicio probă şi cel mai adesea în pofida oricărei logici”.

Afla mai multe despre: kremlinrusiaangliacomparatie 

viewscnt
Articole similare