Avocata braziliană Rafaela Pimenta a preluat conducerea imperiului clădit de agentul Mino Raiola, decedat pe 30 aprilie, cu un portofoliu de jucători cu o valoare de peste un miliard de euro.
Moartea lui Mino Raiola a produs un şoc în lumea fotbalului, iar perioada de transferuri din vară anunţă cel mai interesant mercato din ultima perioadă, cu norvegianul Erling Haaland în prim plan.
Avocata Rafaela Pimenta a moştenit direct afacerea construită de impresarul italo-olandez, după cum a aflat EFE din surse ale companiei ''One Sarl'' a lui Minola, cu sediul la Monte Carlo.
Cu apariţii discrete în public, Pimenta este o necunoscută pentru marele public de fotbal. Departe de reţelele de socializare, profilul braziliencei este cu mult diferit de al lui Raiola, care era obişnuit să comunice cu media şi mai deschis către public.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Colaborarea dintre Raiola şi Pimenta a început în urmă cu 20 ani, când s-au cunoscut în Brazilia. De atunci, cei doi au lucrat cot la cot în compania pe care a înfiinţat-o impresarul, dar în ultima perioadă avocata expertă în Drept Internaţional s-a ocupat de marile negocieri, cum a fost în cazul lui Paul Pogba. Acum, ea se va ocupa de gestionarea transferului lui Haaland, unul dintre cei mai doriţi jucători de pe piaţă, pentru care se bat cluburi europene de top.
Pimenta a fost unica persoană cu care Raiola a împărţit drepturile companiei sale, din care face parte şi Vincenzo Raiola, vărul fondatorului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: raiola