Om de bază la Universitatea Craiova în mandatul lui Costel Gâlcă, japonezul Takuto Oshima (26 de ani) a fost la un pas să se lase de fotbal. Tatăl său l-a convins să renunţe la kickboxing.
22 de meciuri a bifat Oshima în tricoul Craiovei în acest sezon. Era unul dintre favoriţii lui Gâlcă, dar l-a convins şi pe Rădoi că se poate baza pe el. Cu Slobozia a fost titular, iar cu Oţelul a intrat la pauză. Pe lângă fotbal, Oshima a practicat în copilărie şi kickboxing.
"Am început fotbalul la şase ani, nu aveam altceva în cap în afară de fotbal. Îmi plăcea să fac kickboxing, iar când aveam 10 ani i-am zis tatălui meu că vreau să fac kickboxing. El mi-a spus că dacă vreau asta, trebuie să renunţ la fotbal şi trebuie să alegi, iar eu am ales fotbalul. Dacă nu jucam fotbal, cu siguranţă ajungeam luptător", a spus mijlocaşul nipon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Takuto Oshima a testat mâncarea românească, dar rămâne fanul bucătăriei japoneze.
"Am încercat mici. Sunt buni, dar după ce mănânc mici, mă simt greu. Ştiu să gătesc, sunt un chef bun. Cel mai bun fel de mâncare pe care îl gătesc este curry japonez", a adăugat fotbalistul.
Oshima i-a învăţat pe fani cum se zice ”Craiova va fi campioană” în limba lui maternă. "Staţi, am uitat japoneza! (n.r. - râde) ”Craiova va fi campioană!”, a încheiat Takuto Oshima.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: takuto oshima, takuto oshima universitatea craiova