You are here:

Dezvăluiri de senzaţie ale Simonei într-un interviu fără ascunzişuri: "Urăsc să fac asta, dar e mai important decât tenisul"

Dezvăluiri de senzaţie ale Simonei într-un interviu fără ascunzişuri: "Urăsc să fac asta, dar e mai important decât tenisul"

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a declarat, într-un interviu acordat WTA, că nu şi-a schimbat carcaterul după incidentele de la Miami, de anul trecut, ci doar a reuşit să-l controleze şi să-l îmbunătăţească.

"Pot să spun că ştiu diferenţele, dar nu pot să spun că mi-am schimbat caracterul. Focul interior este încă acolo, doar am muncit să controlez acele momente. Am făcut o treabă destul de bună în ultimul an, ultimul an şi jumătate. În opinia mea, nu-ţi schimbi niciodată caracterul, doar îl îmbunătăţeşti şi-l controlezi. Nu ştii niciodată cât de puternică eşti până când nu te împingi la nivelul maxim, ceea ce am făcut. Ideea este că am învăţat să nu renunţ niciodată, cred că acesta este cel mai mare pas pe care l-am făcut pentru a putea câştiga acest turneu. Dacă ai acel foc în tine însăţi, trebui să-l laşi să te ajute în timpul meciurilor, dar să-l controlezi în acelaşi timp. Să fii fericită după meciuri, să suferi când pierzi. Trebuie să ai un echilibru, să te controlezi şi să te înţelegi pe tine însăţi şi de asemenea să te accepţi. Nu am acceptat că am fost negativă înainte, aşa că nu am realizat asta poate. Dar odată ce am început să realizez asta, să accept că sunt aşa şi să accept sfatul că trebuie să schimb în această direcţie, a fost mult mai bine. Am putut să o simt şi în viaţa personală, că sunt mult mai relaxată şi mai fericită. Cred că lucrul cel mai important este să accepţi modul în care eşti şi apoi să lucrezi să devii mai bună", a declarat Halep, pentru WTA Insider.

Halep consideră că pregătirea fizică este mult mai importantă decât tenisul jucat pentru a se menţine în vârf.

"După Melbourne, am avut un drum nebun, nu m-am oprit din antrenament. Am făcut fitness în fiecare zi. Urăsc asta, pot să spun, nu-mi place în sala de sport. Dar am realizat în anii aceştia, de când sunt în top, că fără o pregătire fizică nu poţi fi acolo. Deci, la acest punct, pregătirea fizică este mai importantă decât tenisul, deoarece tenis joc deja de 20 de ani. Dar acum mă simt mai puternică fizic şi faptul că am atins o limită mai înaltă sau una mai adâncă la Melbourne m-a ajutat astăzi să simt că pot juca cinci ore", a decalrat ea.

Întrebată ce i-ar spune fetei care a câştigat în 2008 turneul de la Roland Garros, la juniori, dacă ar putea da timpul înapoi, Halep a răspuns: "Întâi şi singurul lucru este să încerce să-şi controleze focul interior şi nervii. Sunt o persoană foarte emoţională, aşa că dacă pot controla asta atunci pot juca tenisul meu cel mai bun."

Întrebată dacă se simte împlinită, eliberată, dacă ea consideră că a trecut linia de sosire sau doar a făcut un pas înainte, liderul WTA a răspuns: "Bine, mă simt împlinită, cu siguranţă. Dar simt că vreau să joc mai mult. Seara trecută, când v-am vorbit şi voi m-aţi întrebat de Wimbledon, a fost ceva de genul <oh, am nevoie de o pauză>. Dar în cameră, când mă gândeam, abia aşteptam să merg pe iarbă şi să joc. Îmi place această atmosferă, îmi place familia tenisului. Cu siguranţă, nu mă voi opri. Voi continua să joc şi să visez la mai mult."

Simona Halep a fost marcată de faptul că jucătoare împotriva cărora evoluează la turnee şi-au arătat bucuria pentru faptul că a câştigat la Roland Garros.

"Este frumos că mulţi, mulţi, mulţi jucători de tenis au fost bucuroşi pentru că am câştigat acest prim grand slam. Cred că a fost momentul cel mai emoţionant. Nu pot să spun că nu sunt obişnuită cu fanii alături de mine, pentru că de fiecare dată este o atmosferă extraordinară, dar să vezi jucătoarele împotriva cărora joci că sunt fericiţi pentru tine, este foarte special", a adăugat ea.

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Afla mai multe despre: simona haleptenisroland garrosparis 

viewscnt
Articole similare