You are here:

Dezvăluirile lui Luis Figo: ”M-a umilit!” La cine face trimitere fostul Balon de Aur

Dezvăluirile lui Luis Figo: ”M-a umilit!” La cine face trimitere fostul Balon de Aurgalerie foto

Inter Milano

Comentarii

Fostul mare fotbalist portughez, Luis Figo, a discutat într-un live pe Instagram cu Fabio Cannavaro şi a făcut câteva dezvăluiri interesante.

Figo face referire la perioada în care evolua pentru Internazionale Milano, acolo unde a coincis cu Roberto Mancini, unul dintre cei mai titraţi antrenori italieni ai momentului:

”La început, am avut o experienţă foarte frumoasă la Milano. Apoi, am avut de furcă, penru că a venit el. Foarte urât din punct de vedere uman. Mancini este unul dintre oamenii care m-au umilit cel mai tare în viaţa mea. Am suferit mult. Nu mai aveam 20 de ani, aveam deja 34 de ani. Şi a trebuit să trec prin nişte situaţii pe care nu le-am mai întâlnit niciodată” a explicat Luis Figo

Motivele? ”Deja, în acel moment, nu mai era vorba că poţi juca mai mult sau mai puţin. Pe finalul carierei, ştii deja că astfel de lucruri se pot întâmpla. Dar când antrenorul te trimite să te încălzeşti vreme d 85 de minute pentru a juca doar 2-3 minute, asta deja nu mai e normal. A fost vorba de lipsă de respect şi de educaţie. Relaţia noastră s-a schimbat imediat” şi-a amintit unul dintre cei mai mari fotbalişti portughezi din toate timpurile.

Figo a ajuns la Inter în 2005, după cinci ani la Barcelona şi alţi cinci la Real Madrid. A jucat pentru Inter Milano vreme de patru ani, şi a marcat 11 goluri. Pentru Real Madrid el marcase de 57 de ori în 239 de meciuri, iar pentru Barcelona de 45 de ori în 249 de partide. Portughezul a cucerit patru titluri de campion al Italiei, dar şi Cupa Italiei sau Supercupa Italiei. Câştigător al Balonului de Aur, Figo a cucerit Liga Campionilor cu Real Madrid.

Afla mai multe despre: luis figo 

viewscnt
Articole similare