You are here:

Diana Belbiţă, debut nefericit în UFC. Românca a impresionat însă o legendă a sporturilor de contact

Diana Belbiţă, debut nefericit în UFC. Românca a impresionat însă o legendă a sporturilor de contact

Sporturi americane

Comentarii

Diana Belbiţă a debutat cu stângul în UFC. Românca în vârstă de 23 de ani a pierdut la finalul celor trei reprize prin decizie unanimă în faţa lui Molly McCann. Conform arbitrilor, englezoaica s-a impus în fiecare rundă, strângand un scor general de 30-26.

Diana Belbiţă (23 de ani) a început curajos meciul si a lăsat impresia că, din picioare, îi poate fi superioară adversarei ei mai experimentată, Molly McCann (29 ani) şi cu un palmares de 2-1 în UFC.

Lucrurile nu au mai mers la fel de bine în runda cu numărul doi, atunci când Diana a fost dusă la podea şi a scăpat ca prin urechile acului de K.O. Din nefericire pentru româncă, în aceeaşi rundă a fost şi penalizată deoarece arbitrul a surprins-o ţinându-se ilegal de cuşcă.

 

Runda a treia a fost una de tatonare, oboseala şi uzura din actul secund spunându-şi cuvântul pentru ambele luptătoare. Diana nu a reuşit să recupereze punctele pierdute în special în repriza a doua şi astfel a suferit cea de a cincea înfrângere din carieră. 13-5 este acum palmaresul general al Dianei Belbiţă în competiţiile de MMA.

 

 

Există şi o parte plină a paharului după înfrângerea Dianei Belbiţă şi anume laudele lui Daniel Cormier, cel care a comentat meciul cu Molly McCann de la UFC Boston. Fostul campion UFC Heavyweight şi UFC Light Heavyweight a lăudat prestaţia româncei, care a impresionat prin acurateţea loviturilor şi prin capacitatea de a fi o bună încasatoare.

Pentru Belbiţă, acesta a fost doar primul meci din trei pentru care a semnat să lupte în UFC.

 

Afla mai multe despre: diana belbitaufcdebut 

viewscnt
Articole similare