FCSB este foarte aproape de a rata un nou trofeu în acest sezon. După eliminarea prematură din Cupa României, roş-albaştrii sunt la un punct în spatele liderului CFR Cluj, cu două etape rămase de jucat până la finalul sezonului.
Însă, Dică nu-şi face griji pentru viitorul său şi le-a răspuns celor care l-au contestat după înfrângerea din etapa trecută, 0-1, de la CSM Poli Iaşi.
"Când am venit la Steaua, mi-am propus să fiu puternic, m-am gândit că vor veni momente în care vor spune unii despre mine că sunt un antrenor slab, că nu am personalitate, că nu am licenţă. Însă, eu sunt puternic, am mare încredere în mine, ştiu ce pot să fac şi nu am nicio problemă. Nu sunt un antrenor fricos. 100% ştiu asta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar dacă am fost făcut cum am fost făcut, această echipă a reuşit să facă performanţă până în acest moment. Eu am avut, oricum, o discuţie cu domnul Becali, pentru că mie nu îmi place să ies la conferinţe şi să spun lucruri în public. Prefer să vorbesc mereu faţă în faţă. Am lămurit câteva lucruri cu domnul Becali, vom vedea ce va fi" , a declarat Nicolae Dică la conferinţa de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, steaua, cfr cluj, cupa romaniei, csm poli iasi