Viitorul lui Nicolae Dică la FCSB e în continuare incert, în condiţiile în care tehnicianul roş-albaştrilor are contract doar până la finalul sezonului şi va primi o ofertă de prelungire doar dacă echipa sa va cuceri titlul.
Dică spune că a fost încercat serios pe parcursul acestui sezon, dar se declară convins că experienţa acumulată la FCSB se va dovedi extrem de utilă pe parcursul carierei sale de antrenor.
"Dacă am reuşit să rezist aproape un an, înseamnă că am putere! Din vară, nu ştiu unde voi merge, dar cu siguranţă voi avea şi mai multă încredere în mine. Ar fi un lucru extraordinar pentru CV-ul meu să câştig un campionat la 38 de ani. Mi-ar da încredere pentru viitor să-mi ating obiectivele pe care mi le-am propus.
La Steaua am câştigat titlul ca jucător în ultimele două etape, iar ca secund în ultima etapă. Acum sper să câştig şi ca principal, indiferent cum", a declarat Nicolae Dică în conferinţa de presă.
Chiar vorbeam cu cei din staff-ul meu că sunt şi Adi Mutu, Rică Neaga, Badea (n.r. Ionuţ), la Chiajna), toţi din Piteşti! Eu unul mă mândresc că sunt din Piteşti şi am petrecut mulţi ani acolo", a declarat Nicolae Dică înainte de meciul cu CFR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.