Antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, joi seară, după calificarea în optimile de finală ale Cupei României, că a fost mulţumit de atitudinea jucătorilor săi, în ciuda faptului că aceştia s-au chinuit în faţa Unirii Alba Iulia, formaţie din liga a treia.
"Mă aşteptam să reuşim să marcăm mai devreme, pentru că ne-am creat ocazii. Important este că am reuşit să trecem peste acest joc. În meciurile de Cupă se poate întâmpla orice, au fost surprize în anii anteriori. Şi ca jucător am trăit acest lucru, şi anul trecut cu Sibiul. Adversarii au o dorinţă mare de a arăta că pot şi ei.
Nu aveam niciun fundaş central disponibil şi erau soluţiile cele mai bune. Ei au mai jucat pe acea poziţie de când am venit eu la Steaua. Am adus doi jucători tineri de la echipa a doua, pe care voiam să-i văd într-un meci oficial la prima echipă. Era normal să le dau minute şi celor care au jucat mai puţin.
Nu pot să le reproşez băieţilor că nu au avut o atitudine bună. Singura problemă e că trebuia să marcăm mai mult. Îmi doresc mereu mai mult de la echipa mea. Eu niciodată nu sunt mulţumit", a declarat Nicolae Dică, la finalul jocului, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianului FCSB-ului a precizat că fundaşul Marko Momcilovic mai are nevoie de trei săptămâni de pauză.
"Marko Momcilovic mai are o perioadă de trei săptămâni în care trebuie să mai stea. Eu l-am încercat la antrenament, dar a spus că are dureri în acea zonă. Am considerat împreună cu staff-ul că trebuie să mai stea", a mai spus Dică.
Formaţia FCSB s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Unirea Alba Iulia, în 16-imile competiţiei. Golul a fost marcat de Rusescu, în minutul 85.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dica, fcsb, alba iulia