Pus în gardă de meciul din tur când FCSB a pierdut în faţa Viitorului, Nicolae Dică tratează foarte serios meciul de duminică. Roş-albaştrii au nevoie de victorie pentru a rămâne cât mai aproape de CFR Cluj.
”Întâlnim campioana României, o echipă care în acest moment este pe un drum bun, au avut rezultate pozitive, am avut meciul tur foarte greu, am şi pierdut acel meci, am făcut un joc slab. Vom întâlni o echipă tânără, ambiţioasă, cu o dorinţă mare de a câştiga, ştim foarte bine filozofia acelui club, îl cunosc foarte bine pe dl Hagi pt că am jucat acolo 2 ani şi jumătate.
Avem două victorii în campionat, după eşecurile cu Astra şi cu Iaşi şi este important pentru noi să reuşim să terminăm cu un rezultat pozitiv, să terminăm pe locul 2, cu cât mai puţine puncte în spatele celor de la CFR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Obiectivul nostru este câştigarea campionatului, în acest moment suntem pe locul doi, trebuie să reuşim să ajungem pe primul loc. Este normal ca eu şi jucătorii să fim motivaţi pentru acest joc, este ultimul joc al acestui an, ştiţi şi voi că ultima impresie contează şi este important să reuşim să facem un meci bun şi să câştigăm cele 3 puncte”, a declarat Nicolae Dică la conferinţa de presă de dinaintea meciului.
Partida FCSB - Viitorul va putea fi urmărită, duminică, de la ora 20:30, pe Telekom Sport 1, iar cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe telekomsport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, liga 1, nicolae dica, viitorul,