You are here:

Diego Simeone mută serios după transferul lui Horaţiu Moldovan! Atacantul italian dorit insistent de Atletico semnează

Diego Simeone mută serios după transferul lui Horaţiu Moldovan! Atacantul italian dorit insistent de Atletico semnează

La Liga

Comentarii

Diego Simeone, managerul celor de la Atletico Madrid, continuă transferurile în această iarnă.

Atletico a oficializat deja două transferuri în această perioadă de mercato. Portarul român, Horaţiu Moldovan şi mijlocaşul belgian, Arthur Vermeeren, sunt cei doi jucători transferaţi de madrileni în această iarnă.

Gruparea lui Diego Simeone nu îşi încheie campania de achiziţii cu cei doi jucători. Moise Kean, atacantul italian trecut pe la Everton, Juventus şi PSG este gata pentru o nouă experienţă într-un alt campionat de top al Europei.

Fotbalistul italian cu origini ivoriene care aparţine de Juventus a fost vândut de torinezi în Premier League, la Everton, şi împrumutat în Ligue 1, la Paris Saint-Germain. Kean a revenit la Juventus în 2023, după ce torinezii au plătit suma de 30.000.000 de euro în schimbul revenirii sale la Torino.

Moise Kean, goluri în trei dintre cele cinci mari campionate ale Europei

Moise Kean este aproape de a semna cu Atletico Madrid sub formă de împrumut pentru ultimele şase luni ale sezonului şi este pe cale să bifeze prezenţe în patru dintre cele cinci mari campionate ale Europei.

Kean va efectua vizita medicală luni şi va semna un contract valabil pentru următoarele şase luni. 500.000 de euro au plătit madrilenii celor de la Juventus pentru împrumutul atacantul italian. În contractul lui Kean nu se află totuşi o clauză de cumpărare permanentă, la finalul împrumutului.

  • În acest sezon, Moise Kean a bifat 12 prezenţe în tricoul lui Juventus în Serie A, fără să marcheze sau să ofere o pasă decisivă.
  • 18.000.000 de euro este cota de piaţă a fotbalistului în vârstă de 23 de ani, conform transfermarkt.com

 

Afla mai multe despre: atletico madridhoratiu moldovandiego simeonemoise kean 

viewscnt
Articole similare