Gică Hagi (58 de ani) ar fi pus ochii pe un fotbalist care a impresionat în acest sezon din Liga 2 şi în barajul de menţinere / promovare în Superligă şi ar dori să-l aducă la Farul pentru a ataca pătrunderea în grupele Champions League.
Farul Constanţa a devenit campioana României şi va juca, aşa cum a făcut-o şi CFR Cluj în precedentele sezoane, în preliminariile Champions League.
Dar pentru a avea un parcurs cât mai lung, este nevoie de întăriri serioase la formaţia de la malul mării. Prin urmare, Gică Hagi ar fi pornit deja ”vănătoarea” de jucători.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De la lupta pentru promovare, direct în Champions League. Gică Hagi, transfer spectaculos la Farul
Cel mai recent nume de pe listă ar fi nimeni altul decât jucătorul care a impresionat în acest sezon la Dinamo: Lamine Ghezali, conform ProSport.
Managerul tehnic al trupei din Constanţa l-ar avea de mult timp în vederi pe jucătorul ofensiv al ”câinilor”, iar prestaţia sa de pe Arena Naţională, cu FC Argeş, l-ar fi convins pe ”Rege” că trebuie să facă această mutare.
Dinamo a zdrobit-o pe FC Argeş, scor 6-1, în prima manşă a barajului de menţinere / promovare în Superligă, iar Lamine Ghezali a fost vedeta indiscutabilă a învingătorilor.
Jucătorul francez a dat două goluri şi assist-uri, astfel că Dinamo este cu un pas înapoi în elita fotbalului românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dar ”câinii” l-ar putea pierde pe Ghezali, care ar putea fi vândut la Farul Constanţa, unde Hagi doreşte să facă o figură frumoasă în Champions League.
În vârstă de 23 de ani, Lamine Ghezali a ajuns vara trecută la Dinamo, de la echipa a doua a lui Saint-Etienne, liber de contract.
Cotat la 200.000 de euro, acesta a disputat 28 de meciuri pentru Dinamo, reuşind opt goluri şi trei pase decisive.
Lamine Ghezali: ”Nu suntem deja promovaţi!”
”Este o seara foarte bună pentru club, pentru noi. E important că acest mare club revine în prima ligă. Nu ştiu dacă e cel mai bun meci al carierei mele, dar a fost un meci foarte important. Suntem la un pas de promovare.
Următorul meci este cel mai important. Trebuie să rămânem concentraţi, ei au jucători buni, e o echipă bună, meciul următor poate fi unul diferit. Trebuie să jucăm la fel ca azi.
Nu suntem deja promovaţi! Ok, am câştigat cu 6-1, dar este doar un pas. Trebuie să fim şi mai buni în meciul următor, să rămânem 200% concentraţi. Mergem acolo (n.r. la FC Argeş) să câştigăm”, a declarat Ghezali, după Dinamo - FC Argeş 6-1.
- Citește și
- ”Te aşteptăm la Craiova, leule!” Şi-a anunţat oficial plecarea. Un internaţional român, aproape de revenirea în Bănie după cinci ani
- BREAKING NEWS | Ziua şi plecarea de antrenor în Superligă. Anunţul oficial al clubului
- MM Stoica surprinde: ”Am ţinut cu Dinamo! M-am manifestat la goluri” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: farul, hagi, dinamo, ghezali, liga 2, champions league