Încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Paraguay, Ronaldinho (40 de ani), fostul câştigător al Balonului de Aur în 2005, nu mai poate primi vizite la închisoare. Totul din cauza pandemiei de Coronavirus care va ravagii peste tot în lume.
Aflat în închisoare din 6 martie, Ronaldinho e închis alături de fratele său, Roberto de Asis, din cauză că a fost prins când încerca să intre în Paraguay cu un paşaport fals. Acum, după mai multe zile petrecute în spatele gratiilor şi încercări de a ieşi din penitenciar, Ronaldinho a primit o veste proastă. "Dinho" nu mai poate primi vizite în închisoarea din Paraguay în care se află de la începutul acestei luni, în urma unei decizii a autorităţilor locale, aflate în luptă cu noul coronavirus, informează agenţia Xinhua.
Fostul star al Selecao, campion mondial în 2002, a sărbătorit sâmbătă, în spatele gratiilor, împlinirea vârstei de 40 ani. El a obţinut cele mai importante performanţe la nivel de club în perioada petrecută la FC Barcelona, echipă alături de care a cucerit două titluri de campion în Primera Division (2005, 2006), precum şi trofeul Ligii Campionilor (2006).
Ofertă pentru a ieşi din închisoare
Aflaţi în detenţie preventivă în Paraguay, Ronaldinho şi fratele său, Roberto de Asis, au oferit o garanţie de 1,6 milioane de dolari pentru a fi eliberaţi din închisoare şi a merge în arest la domiciliu, conform UOL Esporte, citat de Sport, dar judecătorul responsabil de cazul fostului fotbalist brazilian a refuzt, considerând că suma este prea mică. Cei doi brazilieni au cerut să fie lăsaţi în arest la domiciuliu chiar în Paraguay, în Asuncion.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronaldinho, inchisoare