You are here:

Dinamo a mai perfectat două transferuri. Lipseşte doar anunţul oficial

Dinamo a mai perfectat două transferuri. Lipseşte doar anunţul oficial

Fotbal

Comentarii

Dinamo are interdicţie la transferuri, însă nu doreşte să piardă timpul în perioada de ”mercato”.

În aşteptarea unui răspuns pozitiv de FIFA - ridicarea interdicţiei de a legitima noi jucători - Dinamo lucrează intens pentru creionarea unui lot competitiv pentru sezonul de Superligă.

Dinamo s-a mai înţeles cu doi jucători

După ce l-a anunţat oficial pe atacantul Hakim Abdallah, ”câinii” au pus la punct alte două transferuri interesante.

Conform informaţiilor oferite de playsport.ro, dinamoviştii s-au înţeles cu mijlocaşul Dennis Politic, dar şi fundaşul lateral Cristian Costin.

  • Aceştia ar urma să semneze contracte valabile pentru următoarele trei sezoane, din postura de jucători liberi.

Toţi cei trei jucători, Abdallah, Politic şi Costin vor fi înregistraţi la LPF imediat ce interdicţia de transferuri va fi ridicată. 

  • Cei doi jucători sunt reprezentaţi de impresarul Cătălin Sărmăşan.

Cine sunt Dennis Politic şi Cristian Costin

Dennis Politic este un mijlocaş interesant, trecut pe la academia celor de la Manchester United, cu sezoane bune în fotbalul englez, la formaţii precum Bolton sau Port Vale.

Sezonul trecut, fotbalistul născut la Braşov a fost legitimat la Cremonese, formaţie retrogradată la finalul sezonului în Serie B, fără să bifeze vreo prezenţă în Serie A.

  • 150.000 de euro este cota de piaţă a lui Dennis Politic, conform transfermarkt.de.

De partea cealaltă, Cristian Costin a rămas liber de contract după despărţirea de FC Voluntari.

A adunat peste 130 de meciuri pentru ilfoveni, în cele patru sezoane în care a reprezentat clubul.

Cristian Costin poate evolua foarte bine fundaş dreapta, dar şi mijlocaş dreapta.

  • 600.000 euro este cota de piaţă a lui Cristian Costin, conform transfermarkt.de.

Afla mai multe despre: cristian costindennis politic 

viewscnt
Articole similare