You are here:

Dinamo a scos la vânzare abonamentele pentru sezonul viitor! De unde le poţi cumpăra online + programul de la stadionul din Ştefan cel Mare

Dinamo a scos la vânzare abonamentele pentru sezonul viitor! De unde le poţi cumpăra online + programul de la stadionul din Ştefan cel Mare
Comentarii

Dinamo a scos la vânzare abonamentele pentru noul sezon din Liga I. ”Câinii” au anunţat că acestea pot fi achiziţionate atât online, cât şi la casele de bilete ale stadionului din Ştefan cel Mare.

Noile abonamente emise de FC Dinamo Bucureşti, valabile pe durata întregului sezon competiţional 2018-2019 la toate meciurile organizate pe teren propriu în Liga 1 Betano şi Cupa României, au fost puse în vânzare astăzi prin Bilete.ro, partener oficial de ticketing al clubului din Ştefan cel Mare. Echipa pregătită de Florin Bratu va juca în faţa propriilor suporteri, în noul sezon competiţional, pe stadionul Dinamo şi pe Arena Naţională. În parteneriat cu Nemo Express, FC Dinamo Bucureşti le oferă suporterilor posibilitatea de a primi în toate localităţile din România abonamentele comandate online prin Bilete.ro.

Abonamente la casele stadionului din Ştefan cel Mare

Noile abonamente emise de FC Dinamo Bucureşti, valabile pe durata întregului sezon competiţional 2018-2019, pot fi achiziţionate de joi, 5 iulie, şi de la casele de bilete ale arenei din Ştefan cel Mare.

Iată, mai jos, programul caselor de bilete la stadionul Dinamo până la startul noului sezon competiţional:

Joi, 5 iulie: 14:00 - 20:00
Vineri, 6 iulie: 10:00 - 16:00
Luni, 9 iulie: 14:00 - 20:00
Miercuri, 11 iulie: 10:00 - 16:00
Vineri, 13 iulie: 14:00 - 20:00
Luni, 16 iulie: 10:00 - 16:00
Miercuri, 18 iulie: 14:00 - 20:00
Vineri, 20 iulie: 10:00 - 16:00

Afla mai multe despre: dinamoabonamenteliga 1 

viewscnt
Articole similare