You are here:

Dinamo ia primele măsuri după ce s-a aflat despre posibilul transfer al lui Mattia Montini la U Craiova: "În momentul de faţă nu i s-a propus prelungirea contractului"

Dinamo ia primele măsuri după ce s-a aflat despre posibilul transfer al lui Mattia Montini la U Craiova: "În momentul de faţă nu i s-a propus prelungirea contractului"

Superliga

Comentarii

Preşedintele lui Dinamo, Florin Prunea, a susţinut că echipa din "Ştefan cel Mare" va face tot posibilul pentru a-l ţine pe atacantul italian şi după finalul sezonului.

Contractul lui Mattia Montini cu Dinamo se sfârşeşte la finalul acestui sezon, iar U Craiova încearcă să profite. Oltenii încearcă să-l transfere la finalul sezonului, din postura de jucător liber de contract, dar dinamoviştii îşi joacă ultima carte. 

Florin Prunea susţine că italianului i se va propune prelungirea contractului: "Mattia este un jucător foarte bun, este un marcator. El ştie cel mai bine ce are de făcut. Din câte ştiu el trebuie să notifice clubul. În momentul de faţă, din câte ştiu, nu i s-a propus prelungirea contractului. Dar i se poate propune. El vine după o perioadă de accidentare şi sper să fie apt. S-a prelungit destul de mult accidentarea asta a lui", susţinutt preşedintele lui Dinamo pentru AntenaSport.

U Craiova doreşte să transfere de la Dinamo

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a luat primele decizii importante, înainte de finalul sezonului. U Craiova s-a despărţit de trei fotbalişti din apărare, iar oltenii doresc întărirea lotului, pentru sezonul următor, în care obiectivul e cucerirea titlului sau a Cupei României.

Primul nume apărut pe lista oltenilor este cel al lui Mattia Montini, iar, în plus, italianul ar putea ajunge liber de contract pe „Ion Oblemenco”. Se pare că U Craiova a făcut primul pas în privinţa transferului şi l-a contactat pe fotbalistul lui Dinamo.

 

 

Afla mai multe despre: mattia montiniu craiova 

viewscnt
Articole similare