You are here:

Dinamoviştii nu au o favorită la titlu, dar o echipă din play-off l-a impresionat pe Pesic: "Ei joacă cel mai frumos fotbal din România!"

Dinamoviştii nu au o favorită la titlu, dar o echipă din play-off l-a impresionat pe Pesic: "Ei joacă cel mai frumos fotbal din România!"

Dinamo București

Comentarii

Sepsi - Dinamo, luni, de la 18:00, în direct pe Telekom Sport 1.

Croatul Ivan Pesic spune că Dinamo tratează cu seriozitate maximă fiecare partidă din play-out, chiar dacă roş-albii nu mai au niciun obiectiv concret în acest final de sezon. Fără emoţii în ceea ce priveşte lupta din subsol, "câinii" doar să le demonstreze fanilor că locul echipei nu era în play-out şi că ar fi meritat să lupte pentru calificarea în cupele europene în acest sezon.

"Se întâmplă ca jucătorul care marchează următorul meci să nu joace. Depinde şi de adversar pentru că tactica este diferită la fiecare meci. Ăsta este fotbalul, alegerea este de fiecare dată a antrenorului. Toţi suntem profesionişti, avem contracte, trebuie să respectăm antrenorul, staff-ul, clubul.

Sepsi se luptă pentru rămânerea în prima ligă, dar din câte ştiu nu au pierdut niciun meci în ultimele două luni, ultima înfrângere au înregistrat-o în faţa FCSB-ului iar în ultimele 6 meciuri au obţinut rezultate bune.

Va fi dificil, jucăm în deplasare, dar trebuie să demonstrăm că suntem echipa cea mai puternică din play-out
", a declarat Ivan Pesic într-o conferinţă de presă.

Croatul a vorbit şi despre lupta la titlu, precizând însă că îi este indiferent cine va deveni campioană la sfârşitul sezonului. Totuşi, atacantul consideră că CS U Craiova e echipa cu cel mai frumos fotbal din Liga 1, chiar dacă ocupă doar locul trei.

"Pentru mine nu contează absolut deloc. Nu am nicio favorită.Am avut un meci foarte greu la Craiova, în Cupă, în deplasare, la fel ca şi derby-urile, dar din ce am văzut Craiova joacă cel mai frumos fotbal din România", a mai spus Pesic.

"Rămân la Dinamo!"

Pesic a precizat şi că are de gând să rămână la Dinamo şi în viitorul sezon.

"Bineînţeles (n.r. că va continua la Dinamo), mai am doi ani de contract. E normal ca fiecare să îşi dorească să meargă la o echipă mult mai bună, dar eu sunt cu gândul doar la Dinamo. Dacă e să se întâmple ceva, se va întâmpla. Cel mai rău este să îţi faci planuri, pentru că atunci când ele nu se concretizează poţi să ai o mare dezamăgire", a mai declarat jucătorul roş-albilor.

Afla mai multe despre: dinamopesictransferliga 1sepsi 

viewscnt
Articole similare