You are here:

Discursul lui Pintilii, ironizat. Panduru: "Familia e foarte importantă. Mă uitam după Puya!" | EXCLUSIV

Discursul lui Pintilii, ironizat. Panduru: "Familia e foarte importantă. Mă uitam după Puya!" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

În direct la Orange Sport, după FCSB - Farul 2-3, Basarab Panduru (52 de ani) a ironizat discursul lui Mihai Pintilii, antrenorul "roş-albaştrilor".

Discursul lui Mihai Pintilii de la flash-interviul de după "thrillerul" FCSB - Farul 2-3 a fost ironizat în studioul Orange Sport. Basarab Panduru a oferit o replică savuroasă când a auzit vorbele lui "Pinti" depsre cum jucătorii "roş-albaştri" sunt şi trebuie să rămână o familie.

Discursul lui Pintilii, ironizat. Panduru: "Familia e foarte importantă. Mă uitam după Puya!" | EXCLUSIV

FCSB a pierdut dramatic meciul cu Farul, unul cu un final incendiar, iar Mihai Pintilii a încercat să ţină moralul jucătorilor ridicat la flash-interviu, în ciuda înfrângerii. Discursul lui "Pinti" l-a făcut pe Basarab Panduru să ofere o replică savuroasă.

Vorbele lui Pintilii, despre cum jucătorii de la FCSB sunt şi trebuie să rămână o familie, l-a făcut pe Panduru să se gândească la Puya, artistul din trupa La Familia.

"Da, şi mie mi se pare. Familia e foarte importantă, grupul unit, totul e făcut cu dragoste. Mă uitam după Puya? Era pe acolo, că nu-l vedeam? Nu contează că nu câştigăm campionatul, nu e nicio problemă, nu ştiu. Tu ce înţelegi?", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

FCSB - Farul 2-3, în Superligă

Farul Constanţa a învins duminică, în deplasare, scor 3-2, formaţia FCSB, după un meci în care gazdele au condus până în minutul 90+4 cu 2-1. Constănţenii au înscris golurile victoriei în numai două minute.

În derbiul de pe Arena Naţională, bucureştenii au deschis scorul în minutul 47, prin Cordea, care a fructificat pasa lui Florinel Coman. Farul a egalat în minutul 56, dintr-o lovitură liberă executată de Alibec. După numai două minute, arbitrul Horaţiu Feşnic a cordat penalti la duelul dintre Cordea şi M. Popescu, iar Compagno a transformat, aducându-le în avantaj pe gazde. În minutul 71 Octavian Popescu a înscris, dar golul a fost anulat după consultarea VAR, din cauza unei poziţii de ofsaid. În minutul 90 Dawa a fost eliminat pentru fault din poziţie de ultim apărător şi meciul s-a schimbat total. Constănţenii au înscris de două ori în numai două minute, prin autogolul lui Omrani şi prin şutul lui Borza, în minutele 90+4 şi 90+6, iar Farul a revenit pe primul loc în clasament.

FCSB: Târnovanu - V. Creţu, Dawa, Tamm, Sorescu (Pantea 46) - Olaru, Ad. Şut, Edjouma (Fl. Coman 46) – Cordea (Miculescu 61), Compagno (Omrani 61), Oct. Popescu (Oaidă 79). ANTRENOR: Mihai Pintilii

FARUL: Aioani – Baravykas (Sîrbu 36), Larie, M. Popescu, Kiki (Borza 27) - T. Băluţă, Nedelcu (Sali 66), Artean - Alibec, L. Munteanu (Mazilu 65), Grameni (Casap 66). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Cartonaşe galbene: Compagno 53, Olaru 69, Omrani 75, Pantea 81 / Grameni 4, Alibec 22, Nedelcu 28, M. Popescu 58

Cartonaş roşu: Dawa FCSB) min. 90

Arbitri: Horaţiu Feşnic - Valentin Avram, Alexandru Cerei

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan - Vladimir Urzică

 

Afla mai multe despre: mihai pintiliibasarab pandurufcsbfamiliepuya 

viewscnt
Articole similare