You are here:

Dispariţia lui Sala aduce şi altceva în afară de multă tristeţe. Un război între două cluburi pentru 17 milioane de euro

Dispariţia lui Sala aduce şi altceva în afară de multă tristeţe. Un război între două cluburi pentru 17 milioane de euro

Ligue 1

Comentarii

Atât pentru Nantes, cât şi pentru Cardiff, transferul lui Sala este cel mai mare făcut vreodată. Disputele juridice sunt pe cale să înceapă

Actele transferului s-au semnat între Nantes şi Cardiff sâmbătă, iar avionul în care se afla Emiliano Sala a dispărut luni seară în apropierea coastei galeze. Potrivit regulamentelor internaţionale, un transfer devine valid în momentul în care cluburile îl anunţă, online, la FIFA, ceea ce nu se ştie încă dacă s-a întâmplat cu Sala. Şi dacă mutarea s-a oficializat, Cardiff poate invoca o situaţie de forţă majoră pentru a nu mai plăti banii.

Galezii pot invoca chiar o clauză aflată în contractul colectiv de muncă pe care l-au semnat toţi fotbaliştii care evoluează în Ligue 1. Potrivit acesteia, un jucător nu are voie să se deplaseze cu avioane private decât cu aprobarea expresă a preşedintelui clubului, care trebuie să ceară şi acordul antrenorului. Cel mai important om din conducerea lui Nantes a declarat deja că această clauză nu poate fi luată în discuţie, pentru că la data accidentului Sala nu mai era jucătorul francezilor.

În orice caz, orice eventuală dispută juridică între cele două cluburi nu poate începe decât în momentul în care se declară decesul fotbalistului argentinian. Acesta figurează deocamdată ca persoană dispărută, iar autorităţile britanice fac încă eforturi pentru găsirea lui şi a pilotului. Totuşi, declaraţiile oficiale sunt tot mai pesimiste: şansele ca Sala şi pilotul avionului să mai fie găsiţi în viaţă sunt aproape nule.

Afla mai multe despre: emiliano salatransfernantescardiff17 milioanedisputa 

viewscnt
Articole similare