You are here:

”Doctorul a spus că nu voi mai juca fotbal niciodată”. Bourceanu şi povestea celui mai dificil moment din cariera sa: ”Am ţipat de nervi” | EXCLUSIV

”Doctorul a spus că nu voi mai juca fotbal niciodată”. Bourceanu şi povestea celui mai dificil moment din cariera sa: ”Am ţipat de nervi” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

În cadrul celui mai nou episod din ”Sportcast cu Sile”, un Podcast Orange Sport realizat de Silviu Tudor Samuilă (43 de ani), a fost invitat Alex Bourceanu (38 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi mijlocaşi români din ultimii 10-15 ani.

Alex Bourceanu este cunoscut publicului larg în mod special pentru perioada petrecută la FCSB, echipă alături de care a cucerit trei trofee de campion ale României (2013, 2014, 2015) şi a jucat în cupele europene, inclusiv în grupele Ligii Campionilor.

Acesta pleca de la formaţia roş-albastră în luna ianuarie a anului 2017 şi semna cu ruşii de la Arsenal Tula. Dar la data de 8 decembrie 2017, într-un meci cu Ural (1-1), a suferit o accidentare extrem de gravă: ruptură de tibie. 

Astfel, pentru Bourceanu a urmat cea mai dificilă perioadă a carierei, una în care a fost supus la trei intervenţii chirurgicale. 

Fostul jucător a povestit cu lux de amănunte prin ce a trecut atunci şi că medicii i-au spus că nu va mai juca fotbal vreodată. Dar el a continuat să lupte şi a revenit pe teren. A mai jucat fotbal profesionist în prima ligă din România la Dunărea Călăraşi şi în Liga 2, la Gloria Buzău.

Bourceanu, amintiri din cea mai grea perioadă a carierei de fotbalist: ”O chestie pe care iubesc să o fac, am ajuns să o urăsc”

”M-am obişnuit şi cu asta. Am lucrat şi la traumele astea şi mă pot uita fără probleme la ele. Dacă stau mai mult şi încep să recreez acea situaţie, nu e confortabil, dar sunt împăcat. Ştiu ce s-a întâmplat acolo. Aici nu decid pe baza situaţie, ci pe baza scorului de 1 la 0 pentru adversari.

Am situaţia de a juca în lateral, jucător liber care poate urca cu mingea, pe un teren semi-îngheţat, cu insule de gheaţă. Mă gândesc că pot să trec pe lângă adversarul meu, fac asta, accelerez, mă atinge cumva în şold şi când aterizez, m-a dezechilibrat din şold. Piciorul meu se opreşte într-o insulă de gheaţă şi se roteşte. S-a rupt ca lemnul. Poc!

Primul gând a fost că s-a rupt, nu ştiam ce, dar s-a rupt ceva şi al doilea meu gând era că era ultimul meci, undeva la minutul 70, şi că ratez vacanţa. Urma să plec la Rio de Janeiro cu familia peste două zile, pe 10. Pfoai de capul meu, am ratat vacanţa. 

M-am ridicat, am călcat pe picior, nu simţeam nimic, era amorţit, a fost doar o durere instantanee, după care, nimic. Şi când veneau doctorii, am ţipat de nervi şi mă gândeam la vacanţă, că plec în Brazilia, stau acolo, mă pun în ghips, mă întorc şi mă operez.

Asta a fost o mare problemă pentru mine cât timp am jucat, că nu am avut vacanţă şi m-a surmenat. De asta, după ce m-am lăsat, nu am mai jucat doi ani, pentru că aveam nevoie să uit tot ce înseamnă fotbal. O chestie pe care iubesc să o fac, am ajuns să o urăsc.

Am mers la vestiar şi mi-am făcut radiografie acolo. Eram la Ekaterinburg. Am zborat la Moscova, am dormit la un hotel, deşi trebuia în noaptea aia să zbor la Bucureşti. Am zburat în Germania şi ziua de 10, când trebuia să fiu la Rio de Janeiro, eram la Duren, lângă Dusseldorf, aproape de graniţa cu Belgia, şi mă operam la peroneu şi la ligamente.

Mă operam şi la cartilaj, iar asta a prelungit durata. În loc să stau între patru şi cinci luni, am stat opt-nouă luni. Cu amendamentul că doctorul care m-a operat, după a treia operaţie, a spus că nu voi mai juca fotbal profesionist niciodată.

Accidentarea mea a fost atât de urâtă la cartilaj, undeva pe calcaneu, încât a spus că nu voi mai juca fotbal niciodată. Asta i-a făcut pe ruşi să nu-mi mai prelungească contractul, a existat o teamă în a-mi face un nou contract.

Acum am oarecare dureri, dar joc normal. Pot să joc la minifotbal, unde accelerez mai repede decât pe teren mare, în general, fără probleme”, a declarat Bourceanu, la SportCast cu Sile, conform Orange Sport.

Alex Bourceanu a adunat şi 27 de prezenţe în tricoul echipei naţionale a României.

Afla mai multe despre: alex bourceanufcsbsuperliga 

viewscnt
Articole similare