Deşi părea cu lotul definitivat, FCSB s-a pus pe făcut transferuri pe ultima sută de metri, cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon european şi din Superligă. Pe lângă fundaşul central anunţat de Mihai Stoica, la echipă poate ajunge şi un atacant.
Doi dintr-o lovitură la FCSB. Mihai Stoica anunţă că un atacant poate fi transferat
FCSB a făcut doar două transferuri în această vară, pe un post descoperit după accidentarea lui Iulian Cristea. Constrânşi, conducătorii i-au adus pe Bouhenna şi Dawa, doi jucători străini aleşi în urma consultărilor dintre Mihai Stoica şi Gigi Becali.
Deşi ar fi dorit fundaşi români, aceştia nu au fost de găsit, iar cei doi conducători au decis că e cazul să mai aducă un apărător central, după ce au sesizat problemele medicale ale ultimilor veniţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De aceea, FCSB a transferat şi al treilea fundaş central, un străin confirmat de Mihai Stoica pentru Orange Sport. Între timp, s-a aflat şi numele ultimului fotbalist transferat de Gigi Becali.
Totuşi, campania de achiziţii ar putea continua. FCSB plănuieşte să mai aducă şi un atacant, deşi îi are pe acel post pe căpitanul Florin Tănase, Ivan Mamut, Ianis Stoica şi Andrei Dumiter.
"S-ar putea să mai discutăm şi despre un atacant. S-ar putea. Da. Acolo, momentan, ... La postul de fundaş central sunt negocierile finalizate, încheiate, am bătut palma şi trebuie doar vizita medicală", a declarat managerul general al FCSB pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FCSB a tras un prim semnal de alarmă după victoria din amicalul cu Oţelul Galaţi, în urma căruia Mihai Stoica s-a declarat nemulţumit. Oficialul a explicat că Gigi Becali e de acord să întărească echipa, ca să nu mai existe paşi greşiţi în preliminariile Conference League şi în campionat.
"E foarte important acest început de sezon, în Conference League şi în campionat. Dacă iar începem în campionat... Poate nu ajungem să mai jucăm finala campionatului şi am zis să ne acoperim acum", a mai spus Mihai Stoica.
- Burlacu, Miron, Keşeru, Straton, Vinicius, Cristi Dumitru, Nedelcu şi Robert Ion sunt fotbaliştii plecaţi de la FCSB în acest mercato.
- Citește și
- MM Stoica a găsit fundaşul potrivit pentru FCSB! Are 50 de meciuri la naţională şi este liber de contract
- România, locul 3 în clasamentul pe naţiuni la Europenele de nataţie pentru juniori
- Florinel Coman, cel mai bun marcator în campionat din sezonul viitor? ”Aşa a păţit şi Tănase!” Pe ce se bazează MM Stoica
- Începând din luna iulie, cele mai importante ştiri din sportul mondial vă dau întâlnire la ora fixă, în fiecare zi, doar pe Orange Sport 1. De la 08:30, 10:00, 12:30 şi 17:30, sunteţi invitaţi să aflaţi cele mai fresh informaţii ale momentului.
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, atacant fcsb, transfer atacant fcsb, gigi becali, fundas central transfer fcsb