You are here:

Doliu în fotbalul internaţional! Un fost fotbalist al lui PSG şi Marseille, cu 26 de meciuri în naţională a murit la doar 35 de ani

Doliu în fotbalul internaţional! Un fost fotbalist al lui PSG şi Marseille, cu 26 de meciuri în naţională a murit la doar 35 de ani
Comentarii

Fostul internaţional marocan şi component al echipei Olympique Marseille, Abdelaziz Barrada, a încetat din viaţă la vârsta de 35 de ani.

Cauza decesului nu a fost deocamdată confirmată, dar presa din Maroc susţine că bărbatul a suferit un atac de cord.

Barrada s-a retras din fotbal în 2021, după ce a jucat 26 de meciuri internaţionale pentru ţara sa, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. El a marcat patru goluri, ultimul în 2015.

Federaţia marocană de fotbal i-a adus un omagiu pe reţelele de socializare, descriind decesul său drept „o mare pierdere”.

„Federaţia Regală Marocană de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiei fostului internaţional marocan, regretatul Abdelaziz Barrada, şi, prin intermediul lor, întregii sale familii şi rude, precum şi familiei naţionale de fotbal”, a transmis aceasta.

Barrada a mai jucat de 64 de ori pentru clubul spaniol Getafe în perioada 2011-2013 şi a marcat de două ori pentru Marseille în timpul celor două sezoane petrecute acolo, între 2014 şi 2016.

După perioada petrecută la clubul din Ligue 1, Barrada a jucat pentru Al-Nasr în Emiratele Arabe Unite, Antalyaspor în Turcia şi, în cele din urmă, pentru Lusitanos Saint-Maur în Franţa, deşi nu a mai evoluat înainte de a-şi încheia cariera în urmă cu trei ani.

Afla mai multe despre: barradamaroc 

viewscnt
Articole similare