You are here:

Doliu în sportul românesc. Legenda voleiului, Mircea Tutovan, a încetat din viaţă

Doliu în sportul românesc. Legenda voleiului, Mircea Tutovan, a încetat din viaţă

Sporturi

Comentarii

Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, a încetat din viaţă la 71 de ani, a anunţat Federaţia Română de Volei.

Cel care a scris istorie pentru România a ajuns sâmbătă seara la spitalul din Zalău. O infecţie puternică i-a afectat organismul, dar avea şi probleme cardiace. Fiul său, Marius Tutovan este cel care a anunţat decesul.

Mircea Tutovan este jucătorul care a revoluţionat voleiul din România prin puterea serviciului său. În palmaresul său figurează Cupa Campionilor Europeni, dar şi 10 titluri de campion naţional cu Dinamo.

În 1977, a primit porecla de ”Tunarul Europei”. Atunci a luat locul trei la Europene cu naţionala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruşi, doi polonezi şi un maghiar.

După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formaţie cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a ajuns câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naţionala României a jucat peste 300 de partide. A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5.

În 13 martie, ”tunarul Europei” aşa cum îl ştia o lume întreagă, ar fi împlinit 72 de ani.

Afla mai multe despre: volei 

viewscnt
Articole similare