Valentin Suciu a fost demis de pe banca lui Sepsi OSK, după înfrângere de pe teren propriu cu Gloria Buzău. Dorinel Munteanu a fost favorit pentru postul de antrenor principal şi se pare că lucrurile sunt pe ultima sută de metri.
Luni, Sepsi OSK a fost învinsă pe teren propriu de Gloria Buzău, scor 2-1.
Clubul Sepsi OSK a anunţat, marţi, că Valentin Suciu părăseşte funcţia de antrenor principal al echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"El va rămâne însă alături de clubul nostru, în funcţia de director tehnic al Academiei Sepsi OSK, acolo unde va continua să contribuie la dezvoltarea tinerelor talente şi la strategia pe termen mediu şi lung a clubului" , a anunţat Sepsi pe contul oficial de Facebook.
Dorinel Munteanu este pe drum spre Sfântu Gheorghe şi este gata să semneze contractul
"Sunt în drum spre Sfântu Gheorghe. Am discutat ultimele zile telefonic cu domnul Dioszegi, iar acum vreau să îl cunosc. Mai avem câteva lucruri de pus la punct şi dacă totul este OK să începem treaba”.
Mai avem de discutat ultimele detalii care sunt foarte importante. Nu e vorba de partea financiară, ci de altă natură, lucruri care mă privesc. Sunt şanse mari să semnez. Am discutat şi cu Attila Hadnagy, directorul sportiv, şi în mod normal ar trebui să fie totul ok", a spus Dorinel Munteanu, la Fanatik.
"Neamţul" a anunţat obiectivul pe care-l are la Sepsi OSK
"Obiectivul e clar barajului pentru cupele europene, dar trebuie să fim foarte atenţi pentru că Sepsi este în premieră în play-out şi e foarte diferit de play-off. E categoric mai dificil, jocurile sunt sub presiune pentru că sunt meciuri de 6 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pentru Sepsi este o provocare, iar eu sunt pregătit să iau contact cu jucătorii şi să îi atenţionez chiar dacă sunt 4-5 puncte avans. Trebuie să ne concentrăm pentru obiectivul clubului, adică să terminăm pe locurile 7-8 ca să putem juca barajul pentru cupele europene. Rămâne doar să discut cu domnul Dioszegi de staff şi de restul detaliilor”, a mai adăugat Munteanu pentru sursa citată.
Afla mai multe despre: sepsi osk, dorinel munteanu, suciu