Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, şi-a ales primul transfer pentru perioada de mercato din vară. Alessandro Bastoni (22 de ani), fundaşul lui Inter, e dorinţa lui Ancelotti, pe care i-a transmis-o deja lui Florentino Perez, omul cu banii de pe "Santiago Bernabeu".
"Dorinţa lui Ancelotti". Antrenorul Realului i-a cerut lui Perez un fundaş central
Real Madrid e mare favorită la titlu şi e în cursa pentru câştigarea Ligii Campionilor, dar în birourile de pe "Santiago Bernabeu" se lucrează la campania de transferuri pentru perioada de mercato din vară. Potrivit site-ului fichajes.net, Carlo Ancelotti i-a transmis deja o "dorinţă" lui Florentino Perez.
Alessandro Bastoni este fundaşul dorit de Carlo Ancelotti la Real Madrid. Crescut la Inter, Bastoni este unul dintre cei mai bine văzuţi fundaşi de viitor, calităţile - cele care l-au făcut pe Antonio Conte să-l promoveze - fiind incontestabile. Eder Militao şi David Alaba sunt singurii fundaşi de nivel bun din lotul lui Ancelotti, iar antrenorul italian îşi doreşte concurenţă.
Bastoni îşi termină contractul cu Inter abia în vara lui 2024, dar situaţia economică de la Inter i-ar putea face pe şefii "nerazzurrilor" să se gândească de două ori în cazul în care ar sosi o ofertă pentru fundaşul central crescut în academia clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Realul îl urmăreşte pe Alessandro Bastoni la cerinţa lui Carlo Ancelotti. Fundaşul italian a strâns 37 de meciuri în acest sezon cu Inter, în toate competiţiile, timp în care a marcat o dată şi a livrat trei pase de gol.
- 60 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Alessandro Bastoni în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: carlo ancelotti, real madrid, transfer, alessandro bastoni