You are here:

Dovada care demonstrează cât e de mare! Simona Halep, alături de LeBron James, Lewis Hamilton şi Luka Modric

Dovada care demonstrează cât e de mare! Simona Halep, alături de LeBron James, Lewis Hamilton şi Luka Modric

Tenis

Comentarii

Simona Halep ocupă locul 9 în topul sportivilor care au dominat disciplinele lor în 2018, întocmit de postul american ESPN.

"Acesta a fost anul în care în sfârşit Halep a erupt, câştigând primul ei turneu de grand slam, French Open, după ce a pierdut finala Australian Open. Ea a început şi a terminat anul ca numărul 1 mondial, cu 46 de victorii şi opt înfrângeri şi cu trei titluri. Şi a făcut asta cu unul dintre cele mai bune jocuri de retur din tot tenisul. Halep şi-a folosit uimitorii bicepşi în a câştiga 49,6 la sută din ghemurile la primire, cea mai mare proporţie din WTA. De asemenea, ea a fost letală cu serviciul, reuşind 108 aşi. Dar dominaţia ei de la un capăt la altul i-a gravat locul pe această listă", arată jurnalistul ESPN Sachin Dave Chandan.

Halep este într-o selectă companie pe această listă, figurând înaintea unor mai sportivi, ca tenismenul Novak Djokovic (locul 10), pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton (locul 12), baschetbaliştii LeBron James (locul 13) şi James Harden (locul 19) şi hocheistul Alex Ovecikin (locul 17).

Înaintea ei sunt, în ordine, gimnasta Simone Biles, maratonistul Eliud Kipchoge, luptătorul MMA Daniel Cormier, jucătoarea de golf Ariya Jutanugarn, înotătoarea Katie Ledecky, Chloe Kim, specialistă în probele de snowboard, baschetbalista Breanna Stewart şi fotbalistul Luka Modrici.

Afla mai multe despre: halepmodrichamilton 

viewscnt
Articole similare