You are here:

Dragoş Nedelcu nu ştia nimic despre primul adversar din Germania şi a căutat pe Google. Ce a spus antrenorul său

Dragoş Nedelcu nu ştia nimic despre primul adversar din Germania şi a căutat pe Google. Ce a spus antrenorul său

Stranieri

Comentarii

De abia ajuns în 2.Bundesliga, Dragoş Nedelcu încă se acomodează cu noile sale împrejurimi.

Dragoş Nedelcu a ajuns la Fortuna Dusseldorf, în a doua divizie germană, unde va avea parte de prima sa experienţă în afara României. Jucătorul împrumtat de FCSB în Germania încă nu ştie multe despre liga în care a ajuns, fapt demonstrat prin una dintre declaraţiile sale.

Dragoş Nedelcu nu ştia nimic despre primul adversar din Germania

Sandhausen? A trebuit să caut pe Google întâi. Am găsit că abia au reuşit să evite retrogradarea anul trecut. Ceea ce ştiu, însă, sigur este că vrem să îi învingem şi să avem un început bun de campionat”, a declarat Nedelcu, conform Bild.

Neştiinţa jucătorului român nu l-a deranjat însă pe antrenorul său, care a dezvăluit că uşor, uşor mijlocaşul defenisv va învăţa despre fobalul nemţesc.

Reacţia antrenorului său

Cum să mă supăr pe el că nu a auzit de Sandhausen până acum? Dragoş abia a venit din România. Îi vom prezenta clipuri cu Sandhausen, vom viziona şi ultimul lor meci”, a fost răspunsul lui Christian Preuber, tehnicianul Fortunei.

Deşi nu ştia de adversara din următoarea partidă, Nedelcu a dezvăluit că are câteva informaţii despre alte echipe pe care le va confrunta în 2.Bundesliga.

Am urmărit de multe ori Hamburg la televizor în România, aştept meciul contra lor. Bineînţeles, ştiu echipele care au retrogradat acum din prima ligă, Schalke şi Bremen”, a spus românul.

Împrumutat de FCSB la Dusseldorf pentru un sezon, Nedelcu ar putea rămâne definitiv în Germania dacă impresionează la Fortuna. Contractul său prevede o clauză de cumpărare opţională, pentru o sumă de aproximativ 2 milioane de euro, puţin sub cea plătită de Becali lui Hagi pentru serviciile sale.

În patru ani petrecuţi la gruparea ”roş-albastră”, Nedelcu a fost constant afectat de accidentări, în timp ce uneori a fost folosit în afara postului său preferat, ca fundaş central în loc de închizător. În 79 de apariţii pentru FCSB, mai puţin de 20 în medie pe sezon, acesta a marcat două goluri şi a oferit două pase decisive, ridicând Cupa României în 2020.

Afla mai multe despre: dragoş nedelcufortuna dusseldorf 

viewscnt
Articole similare