Eduard Radaslavescu (19 ani) a jucat timp de nouă minute în partida celor de la FCSB împotriva Farului, în meciul din etapa a 24-a, încheiat 1-1.
Fostul fotbalist al celor de la Farul, Eduard Radaslavescu nu a impresionat în cele nouă minute jucate în partida de pe Arena Naţională. Internaţionalul de tineret a avut parte de două ocazii mari pe care nu a reuşit să le fructifice. Valul de critici la adresa tânărului jucător a fost consistent, iar Basarab Panduru i-a sărit în apărarea mijlocaşului de la FCSB.
Basarab Panduru, "scut" în jurul lui Eduard Radaslavescu
"L-am văzut pe Radaslavescu, multă lume o să spună că trebuia să dea gol, trebuie să facă. Nu trebuie să facă nimic, nu avea de unde să facă, absolut nimic nu avea. În ultimele nu ştiu câte luni, nu ştiu câte minute are, nu ştiu dacă are 100 de minute jucate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum vrei ca un jucător care nu este deloc băgat să fie nu ştiu cum? Dacă eşti în situaţia aia, trebuie să realizezi că nu poţi nimic", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.
Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, a decis să îl apere pe tânărul fotbalist cumpărat de FCSB în vara anului 2022, de la Farul, pentru 850.000 de euro.
"Fotbaliştii simt, în momentul în care sunt în teren ştiu cine poate ajunge mai uşor la poarta adversă. Pe Radaslavescu îl cunosc mai bine ca voi, a fost ani şi ani de zile la echipele naţionale.
A fost o promisiune foarte mare pe vremea în care juca la Gică Hagi. A jucat şi s-a calificat la European cu cei mai mari ca el, 2003. Era titular, a fost o promisiune. Nu cred că a greşit FCSB că l-a luat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El are o problemă de evoluţie. A scăzut foarte mult. El dădea goluri la echipele naţionale, era spectaculos. Foarte mulţi jucători tineri sunt racolaţi prea devreme şi nu evoluează.
Dă-l la Divizia B, să înveţe jocul. Îl etichetăm pentru cele 12 minute? De exemplu, la ambele echipe au fost jucători de 16 ani şi jumătate sau 17 ani. Vi se pare Radaslavescu un jucător terminat?
M-aş bucura să se ducă în altă parte şi să iasă în evidenţă." a declarat Mihai Stoichiţă, la Fanatik.
- Citește și
- Prima reacţie a selecţionerului Edi Iordănescu, după ce România şi-a aflat grupa din UEFA Nations League, 2024/2025
- Totul despre Cipru, adversara României din Liga Naţiunilor, ediţia 2024/2025. 13 ani de la ultimul meci direct. Zero pe linie în calificările pentru EURO 2024
- Kosovo, cea mai problematică adversară a României din grupa de Nations League. Ce ştim despre naţionala lui Albion Rrahmani
- Cine este Lituania, posibila adversară a tricolorilor din Nations League. Are un lot de 10 ori mai slab cotat decât România
- Liga Naţiunilor are o miză URIAŞĂ pentru naţionala României! De ce trebuie neapărat să câştigăm grupa din Liga C
- Dorinel Munteanu se apără, la o săptămână de la incidentul din finalul meciului cu Rapid: "Nu e prima dată când mi se întâmplă pe Giuleşti"
Afla mai multe despre: eduard radaslavescu, fcsb, mihai stoichita, basarab panduru