You are here:

După Tuchel, un alt antrenor a fost dat afară după eşecul din Liga Campionilor. Leipzig l-a demis pe Tedesco

După Tuchel, un alt antrenor a fost dat afară după eşecul din Liga Campionilor. Leipzig l-a demis pe Tedesco
Comentarii

Leipzig l-a demis pe antrenorul Domenico Tedesco, după înfrângerea cu 1-4 suferită marţi seara pe teren propriu, în faţa echipei Şahtior Doneţk, la debutul în noua ediţie a Ligii Campionilor.

''Antrenorii secunzi Andreas Hinkel şi Max Urwantschky au părăsit şi ei clubul. RB Leipzig va anunţa succesorul în timp util'', se arată în comunicat.

Tedesco a câştigat Cupa Germaniei cu RB Leipzig în sezonul trecut, primul trofeu important din istoria clubului.

Înfrângerea de marţi a fost ''ultima picătură'' după o serie de rezultate negative în toate competiţiile, trei înfrângeri, două egaluri şi două victorii în şapte meciuri jucate în acest sezon.

RB Leipzig a pierdut şi primul meci al stagiunii, Supercupa Germaniei, în faţa lui Bayern Munchen.

Tedesco semnase în decembrie contractul cu clubul şi a respins o prelungire a înţelegerii sale, valabilă până în 2023.

Marele favorit pentru poziţia de antrenor la RB Leipzig este Marco Rose, care a fost demis de Borussia Dortmund la finalul sezonului trecut.

Afla mai multe despre: leipzig 

viewscnt
Articole similare