You are here:

După umilinţa din tur, Dusan Uhrin Jr. nu crede că Dinamo porneşte cu şansa a doua în meciul cu Viitorul

După umilinţa din tur, Dusan Uhrin Jr. nu crede că Dinamo porneşte cu şansa a doua în meciul cu Viitorul

Dinamo București

Comentarii

Prima etapă a acestui sezon din Liga 1 a fost un adevărat coşmar pentru Dinamo. "Câinii" au fost umiliţi, pur şi simplu, de Viitorul, în deplasare, însă în ciuda meciului din tur, Dusan Uhrin Jr. nu crede că echipa sa porneşte cu şansa a doua.

"Jucăm în faţa uneia dintre cele mai bune echipe din România şi trebuie să fim mai concentraţi decât în meciurile de până acum, pentru că ei urcă în atac cu foarte mulţi jucători. Vom încerca să facem acelaşi lucru, să vedem cine va câştiga. Oricum, Hagi face o muncă foarte bună la Constanţa, are una dintre cele mai bune echipe din ţară în acest moment", a declarat tehnicianul despre întâlnirea cu echipa lui Hagi. 

Chiar dacă este conştient de sezonul bun şi superioritatea echipei din Ovidiu, Uhrin este încrezător în abilităţile elevilor săi şi speră la un rezultat mare: "Nu mă gândesc la şanse, niciodată nu consider că plec cu a doua şansă. Avem doar o şansă, de a da totul pentru a juca bine. Apoi vom vedea cine câştigă. Dar sper ca jucătorii să dea totul pentru a fi mulţumiţi după meci", a mai spus antrenorul într-o conferinţă de presă. 

În tur, Viitorul a câştigat cu 5-0, dar meciul a fost marcat şi de alte evenimente. Mai mulţi suporteri dinamovişti au intrat pe teren şi partida a fost suspendată timp de câteva minute. Dinamo - FC Viitorul se joacă duminică, de la ora 20:30, în direct la Telekom Sport 1. 

Afla mai multe despre: dusan uhrin jrdinamo 

viewscnt
Articole similare