Farul Constanţa a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa FC Botoşani, în primul meci al etapei a XIV-a a Ligii I.
Damien Dussaut a marcat un gol senzaţional, iar la finalul partidei s-a declarat fericit pentru execuţia sa, dar şi pentru victoria echipei sale:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mă simt foarte bine, sunt foarte fericit. Victoria este foarte importantă, mai ales că nu câştigam în deplasare. E foarte important că am reuşit primul succes. Am vrut să marchez, nu am stat pe gânduri, pur şi simplu am tras. Am fost şi puţin norocos, dar a fost un gol frumos.” a spus Dussaut, după meci.
Cotat la 450 de mii de euro, Dussaut este un fundaş dreapta francez în vârstă de 26 de ani, care a ajuns în România în 2019, la Dinamo. Farul l-a achiziţionat în acelaşi an, jucătorul parafând o înţelegere pe trei sezoane.
Damien Dussaut a început fotbalul la US Creteil, iar după experienţa Clairefontaine a semnat cu Valenciennes. Aici a jucat până în 2014, când a făcut saltul spre campionatul belgian. A semnat cu Standarad Liege, apoi timp de trei sezoane a evoluat la Sint Truiden, formaţie pentru care a strâns 54 de meciuri şi două goluri marcate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dussaut