Tehnicianul Carlo Ancelotti, liber de contract după plecarea de la Bayern Munchen, este favoritul fanilor pentru a prelua naţionala Italiei, conform unui sondaj realizat de Gazzetta dello Sport.
Deşi selecţionerul Giampiero Ventura nu a demisionat şi nu a fost demis, întreaga Italie aşteaptă plecarea acestuia după ce naţionala nu a reuşit calificarea la Cupa Mondială, o contraperformanţă după 1958.
Astfel, într-un sondaj realizat de gazzetta.it, la care au participat peste 85.000 de fani, Ancelotti a primit 67,4 la sută din voturi, fiind urmat de Antonio Conte de la Chelsea, cu 21,9 la sută, Massimiliano Allegri, de la Juventus, cu 5,4 la sută şi Roberto Mancini, de la Zenit, cu 5.3 la sută.
Reprezentativa Italiei a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018, după ce a remizat, luni seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu naţionala Suediei, în manşa secundă a barajului pentru competiţia din Rusia. În tur, scorul a fost 1-0 pentru suedezi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială, pentru prima dată în 60 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: italia, ventura, selectioner