You are here:

”E foarte greu”. Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj - Universitatea: ”Trebuie să pregătesc meciul într-o singură zi, cei de la Craiova au avut o săptămână”

”E foarte greu”. Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj - Universitatea: ”Trebuie să pregătesc meciul într-o singură zi, cei de la Craiova au avut o săptămână”

CFR Cluj

Comentarii

Dan Petrescu a prefaţat duelul dintre campioana CFR Cluj şi Universitatea Craiova.

Duelul dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova este capul de afiş al rundei cu numărul zece din Superligă. Meciul va avea loc duminică, de la ora 21:30.

CFR Cluj are nevoie urgent de o victorie deoarece a ajuns la mijlocul clasamentului.

Universitatea Craiova a câştigat în runda precedentă disputa cu Farul Constanţa, cu un spectaculos 4-3.

Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj - Universitatea Craiova 

În conferinţa de presă premergătoare partidei din Gruia, Dan Petrescu s-a plâns din nou de programul foarte încărcat al echipei sale.

Campioana României a jucat joi în Conference League, iar după meciul din campionat, va evolua joi din nou în cupele europene.

”E foarte greu pentru noi, dar ne-am obişnuit. Este deja al 19-lea meci al sezonului. Nu ştiu dacă mai are cineva atâtea meciuri în două luni. Nu e uşor să pregăteşti. Mi se pare exagerat, se exagerează cu programul.

Cei de la Craiova au simţit pe pielea lor. Din păcate pentru ei, dar şi pentru fotbalul românesc, nu au ajuns în grupe. Au simţit ce greu e să joci din 3 în 3 zile. Şi FCSB are probleme, vedeţi, a avut şi Sepsi.

Trebuie să pregătesc meciul într-o singură zi, cei de la Craiova au avut o săptămână. Au avut timp să se pregătească. Posibil să schimbăm iar toată echipa. Să îi văd astăzi la antrenament cum se simt.

Joi avem iar un meci foarte important în Conference. Va fi foarte intens. Cel cu Craiova va fi unul european, toate contra lor au fost cu intensitate maximă în ultimii cinci ani.

Rădoi a schimbat direct sistemul. Are un lot valoros, numeros. Rădoi are ambiţii foarte mari, a fost antrenorul echipei naţionale. Sigur vrea campionatul şi Cupa. Ăsta va fi obiectivul lui, altfel nu venea la Craiova. Să poţi să marchezi patru goluri contra Farului nu e uşor”, a spus Dan Petrescu, într-o conferinţă de presă.

Afla mai multe despre: dan petrescucfr cluj 

viewscnt
Articole similare