Ianis Hagi nu a făcut parte din lotul Rangers pentru partida cu Hearts din prima etapă a campionatului din Scoţia, terminată la egalitate, scor 0-0.
Mai mult decât atât, Ianis nu a fost inclus de antrenorul Philippe Clement pe lista UEFA, iar belgianul a anunţat cu certitudine că românul va pleca în această vară de pe Ibrox Park.
Ianis Hagi este istorie pentru Rangers! Antrenorul scoţienilor a anunţat că românul va fi vândut: ”E clar”
"Nu. Am avut discuţii clare cu agenţii lui înainte de startul perioadei de pregătire. A trebuit să fim atenţi la detalii cum ar fi salariile jucătorilor sau câţi putem avea într-o anumită poziţie pentru a avea bugetul necesar de transferuri.
Aşadar, ideea a fost clară, aceea că îl vom vinde. Acest lucru ni-l dorim şi noi, astfel că situaţia este clară", a spus Philippe Clement.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ianis Hagi a fost cumpărat de Rangers de la Genk în vara anului 2020. În schimbul atacantului român, scoţienii au plătit 3.500.00 de euro.
Ianis Hagi, lăudat de Nicuşor Dan după EURO 2024
”Am urmărit doar meciurile României, am fost foarte aglomerat. Le-am văzut în cartier, cu vecinii şi cu copiii, într-o atmosferă foarte frumoasă. Pe stradă - e o stradă care nu se tranzitează. Când a fost meciul la ora 22.00, am proiectat pe o dubă şi s-a văzut foarte mare şi frumos.
Când a fost la ora 19.00, nu puteam să proiectăm că era încă lumina afară şi ne-am uitat cu toţii la un televizor destul de mare”, a spus Nicuşor Dan.
Pus să aleagă între Ianis Hagi şi Gheorghe Hagi, primarul general a răspuns: ”Îl apreciez foarte tare pe Ianis Hagi. E un băiat care munceşte, care vorbeşte limbi străine, care a ales să muncească în loc să cheltuiască banii părinţilor”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.